Spread the love

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat marți cifrele preliminare privind suprafețele afectate de secetă. Amintim că seceta din acest an are proporții… istorice și, potrivit primelor date raportate de fermieri, Constanța ocupă primul loc în topul județelor afectate, la distanță mare față de următorul, respectiv Tulcea.

„Avem până acum situația centralizată legată de declarațiile suprafețelor calamitate, raportat la declarațiile fermierilor – suprafața calamitată este de 1,1 milioane ha. Echipele de constatare a pagubelor produse de secetă lucrează – inclusiv sâmbătă, astfel încât acolo unde fermierii doresc să întoarcă culturile să aibă posibilitatea să o facă. Județele cu suprafețele calamitate cele mai mari sunt: Constanța – 416.000 ha, iar suprafața irigată – 13.000 ha; Tulcea – 129.000 ha, se irigă pe 13:000 ha; Ialomița – 123.000 ha, irigare – 25.000 ha; Brăila – 97.000 ha, irigare – 100.000 ha; Buzău – 75.000 ha, irigare – 7.000 ha; Galați – 61.000 ha, irigare – 27.000 ha. Practic, astăzi se irigă pe 222.131 ha, apa fiind introdusă pe 2.100 km de canal. Este situația la zi, sigur, așteptăm centralizarea tuturor datelor să vedem exact suprafața care este calamitată în urma secetei puternice și extreme”, a anunțat Adrian Oros.

La începutul lunii aprilie, anticipând dezastrul din agricultură din județul Constanța, cei de la PRO România au solicitat autorităților declararea stării de calamitate naturală în acest domeniu. Între timp, odată cu anunțarea de marți a cifrelor, PRO România Constanța a inițiat un proiect de lege în Parlament pentru sprijinirea fermierilor. Răzvan Filipescu, candidatul PRO România Constanța la funcția de președinte al Consiliului Județean, ne-a precizat că inițiativa partidului în Parlament se referă, printre altele, la amânarea ratelor bancare pentru fermieri, până în 2021.

Noi am început din luna aprilie să spunem despre situația din agricultură, că e afectată de secetă. Am solicitat prefectului și președintelui CJC pentru prevenirea situației. S-a dat un ordin de prefect, târziu, la sfârșitul lunii aprilie privind constituirea comisiilor de evaluare a pagubelor. Noi solicităm să se stabilească urgent cuantumul despăgubirilor. Nici acum nu se știe acest cuantum! Activitatea agricolă este sezonieră, ciclică și vin scadențele pentru producători și ar fi bine să fie făcută schema publică pentru ca aceștia să știe pe ce se bazează. Seceta afectează nu doar produsele pentru panificație, foarte multe producători nu vor avea semințele necesare pentru însămânțarea din toamnă. Ce am făcut cu Mircea Dobre, la nivel parlamentar, ieri am înregistrat o propunere la Senat prin care cerem ca fermierii să fie protejați în fața creditorilor și să fie suspendate ratele pentru credite până la 31.10.2021. Majoritatea creditelor sunt cu plăți sezoniere, se plătesc după recoltă – septembrie, octombrie, noiembrie. Nerecoltând nimic, nu vor avea efectiv de unde să plătească. Un lucru foarte important care poate avea efecte sociale grave: în cuantumul despăgubirilor să se țină cont și de arendă, pentru că arenda reprezintă pentru foarte mulți o sursă de venit. Atunci, valoarea trebuie să țină cont de procentul de calamitate, dar și de plata acestei arende”, a spus Răzvan Filipescu, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *