Spread the love

Primăria Municipiului Constanța a început lucrări de reparații și întreținere a statuilor din oraș. Astfel, șase statui și monumente din municipiul Constanța au intrat în reparații curente și curățare. Este vorba despre obiecte de artă care nu fac parte din lista monumentelor istorice și care, în timp, din cauza intemperiilor sau a altor factori s-au deteriorat.

Acțiunea a început ieri cu Monumentul Eroilor Reg. 13 Artilerie „VULTURUL” – Parc Tomis II, unde se curăță toate elementele componente (soclu, lucrarea propriu-zisă și zona de protecție), se consolidează și retușează toate suprafețele, iar statuia „Vulturul“ și globul au fost ridicate pentru a le fi aplicate tratamente specifice pentru bronz, urmând ca apoi să fie fixate înapoi pe soclu.

Potrivit municipalității, lucrările vor continua zilele următoare la Monumentul Reg. 34 Artilerie – Str. Traian, Monumentul eroilor „INDEPENDENȚA” – Parc Casa de Cultură, „Căderea de pe soclu” – Parc Arheologic, Obelisc Parc Lăpușneanu – Casa de Cultură și „Ținerețe” – Hotel Doina, stațiunea Mamaia.

Operațiunile de curățare și recondiționare, acolo unde este cazul, sunt realizate de artiști plastici, cu respectarea tehnologiilor specifice, aplicabile în funcție de materialul fiecărui obiectiv – piatră, bronz, alamă sau mozaic – astfel încât să nu afecteze suprafețele asupra cărora se intervine.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *