Consiliul Național al Elevilor vrea reguli NOI de pandemie pentru școli – „Algoritmul de calcul al riscului covid”

Elevii cer stabilirea unor reguli mai clare și mai complexe pentru a determina riscul epidemiologic al școlilor în timpul crizei de coronavirus și trecerea în regim online. Consiliul Național al Elevilor (CNE) a criticat decizia luată de autorități bazată doar pe gradul de ocupare a spitalelor, după ce au fost eliminate pragul de incidență al localităților sau vaccinarea profesorilor, fără a fi considerate, de exemplu, și vaccinarea în rândul elevilor. În plus, aceștia amintesc și de lipsa testării elevilor, în plin val epidemic provocat de varianta Omicron, declarată de specialiști ca fiind foarte transmisibilă. Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat Guvernului să trateze cu „celeritate” problematica siguranţei în şcoli şi să implementeze măsuri complementare, în contextul valului cinci al pandemiei, în aşa fel încât dreptul la educaţie şi dreptul la sănătate „să fie respectate în egală măsură”.

Cererea CNE vine după ce Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o hotărâre privind modificarea condiţiilor de desfăşurare a activităţii în unităţile de învăţământ, ce prevede că toate şcolile care funcţionează pe raza judeţelor ale căror spitale au ocupate peste 75% din paturile destinate îngrijirii bolnavilor de COVID-19 vor trece la predarea exclusiv online.

CNE aduce în discuţie necesitatea impunerii unui prag de incidenţă al localităţii la care şcolile să fie nevoite să treacă la predarea exclusiv online, care să fie stabilit de experţi în epidemiologie.

„Consiliul Naţional al Elevilor îşi reiterează poziţia privitoare la necesitatea adoptării unui algoritm complex de calcul al riscului epidemiologic dintr-o şcoală, care să ia în calcul, pe lângă rata de incidenţă de la nivel local şi numărul de locuri ocupate din spitale, şi aspecte care ţin de vaccinarea cadrelor didactice şi a elevilor, capacitatea unei şcoli de a asigura respectarea tuturor măsurilor sanitare (ex.: distanţare fizică, posibilitatea oferirii de măşti de protecţie elevilor şi profesorilor etc.), capacitatea de testare şi nu numai”, a anunțat, vineri, CNE, într-un comunicat de presă

CNE îşi exprimă dezacordul cu privire la modificarea numărului de cazuri la care se impune suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică, de la 1 la 3, având în vedere riscurile de infectare „foarte ridicate” la care ar fi expuşi atât elevii, cât şi profesorii de la o clasă în care un elev este depistat pozitiv.

Modificarea propusă de CNSU prevede trecerea în online a întregii şcoli, nu a unei clase, la apariţia a trei cazuri de infectare într-una dintre clase. În acest caz, se va ajunge la situaţii în care mai multe clase dintr-o unitate de învăţământ ar avea de la unul până la două cazuri de infectare în rândul elevilor, care, adunate, ar însemna zeci de cazuri la nivelul întregii şcoli, fără să fie nevoie ca activitatea didactică să se desfăşoare în mediul online la nivelul claselor. (…) Pot exista localităţi care, deşi au o rata de incidenţă a cazurilor confirmate de COVID-19 foarte scăzută, poate chiar 0 cazuri pozitive la mia de locuitori, vor fi nevoite să suspende prezenţa fizică din şcoli în situaţia în care secţiile pentru tratarea cazurilor de COVID-19 vor fi suprasolicitate”, potrivit CNE.

În același timp, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Silviu Morcan, declara la începutul săptămânii, că se va discuta și problema acordării burselor de merit cu premierul Nicolae Ciucă. Modificarea criteriilor de acordare a burselor de merit de ministrul Sorin Cîmpeanu a provocat ample proteste săptămâna trecută. Elevii din 6 județe au intrat, de luni, în grevă japoneză, din cauza deciziei Ministerului Educației de a majora pragul de acordare a burselor de merit la mijlocul anului școlar. Este vorba de Vâlcea, Constanța, București și Ilfov, Bacău, Maramureș și Timiș. Elevii îl acuză pe Sorin Cîmpeanu că nu a făcut consultări înainte de a modifica media de acordare a burselor de merit de la 8,50 la 9,50, potrivit Ordinului semnat înainte de Crăciun de ministru. Acuzațiile elevilor au dus la un schimb de replici lansate în spațiul public și nu un dialog public direct între ministru și toți reprezentanții elevilor.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *