Consiliul Local Constanța, loc de circ: „Noi suntem ultima baricadă a cetățenilor Constanței!”

Am trăit 15 ani cu Radu Mazăre, care domina Consiliul Local Municipal într-o manieră dictatorială. Proiectele de hotărâre erau adoptate în momentele în care Mazăre își bea ceaiul, privea pe fereastră sau agăța fetele care îi ieșeau în cale. Între timp, opoziției i se arată prilejul de afirmare, numai că dă cu stângul în dreptul tocmai în aceste momente în care ar putea să se afirme. Marți, consilierii locali municipali s-au întrunit într-o nouă ședință, în care au dezbătut o serie de proiecte, printre care cel referitor la „achiziția serviciilor de asistență și reprezentare juridică referitoare la organizarea, funcționarea, restructurarea și integrarea serviciului public de termoficare în municipiul Constanța”. Povestea aceasta a serviciului de termoficare în Constanța este atât de veche, încât până și speranța remedierii a murit, așa că nu ne rămâne decât să ne delectăm cu circul politicianist, singurul care mai resuscitează această tristă ipostază.

Liberalii au dat tonul pe acest subiect prin vocea Mihaelei Andrei.

„Legea spune așa: „Procedurile de atribuire suplimentate de prezenta lege se aplică în cazul contractelor de achiziție publică acordurilor cadru a căror valoare exprimată fără TVA este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice”  și, probabil, noi ne încadrăm la punctul b) 600.000 lei. Ce va face o casă de avocatură cu această sumă, domnule primar? Câte procese sunt pe rol în speța respectivă și câte se estimează că vor mai fi pentru viitor? Dacă se poate, aceste contracte care au mai fost, care a fost profitul Primăriei, în raport cu ceea ce s-a câștigat și am plătit noi?”, a spus Mihaela Andrei.

Confruntat cu această reacție, primarul Decebal Făgădău a intervenit, încercând să explice situația.

„În primul rând, faceți o confuzie când vorbiți despre profit. Pentru că noi am angajat asistență juridică în momentul în care vechiul Consiliu a aprobat preluarea Electrocentrale Constanța. A fost un memorandum aprobat de Guvern, din care s-a născut un proiect de divizare asimetrică a ELCEN. Au rezultat trei companii: Electrocentrale București, Electrocentrale Constanța și Electrocentrale Titan. Între timp, Electrocentrale Titan nu mai există, întrucât a fost înghițit de Electrocentrale Group. Noi am angajat această firmă, urmare a încuviințării CL, tocmai pentru a menține activă calitatea în municipiul Constanța a procesului de preluare și de a apăra interesul public. Noi am aprobat preluarea Electrocentrale Constanța cu o mențiune: corectarea situațiilor economico-financiare ale companiei! S-a născut o situație litigioasă între municipiu, Electrocentrale Constanța, Electrocentrale Titan, în paralel cu ceea ce face RADET. Noi am atacat proiectul de divizare pentru că am simțit că municipiul Constanța a fost nedreptățit, în sensul că Electrocentrale Constanța a primit un activ supraevaluat pentru a justifica un pasiv prea mare pe care ni l-au pus în cârcă. Nu are legătură cu recuperea unei datorii, creanțe, este o asistență juridică de preluare a Electrocentrale Constanța, care duce la înfăptuirea memorandumului pe care se fundamentează această schimbare de sistem. Nu am plătit niciodată 600.000 lei!”, a spus Decebal Făgădău.

Momentul prielnic de reacție a opoziției a fost spulberat tocmai de cel ce se revendică lider de grup al PNL, Romeo Rezeanu. Contextul putea fi exploatat câteva momente mai târziu, politic vorbind, enorm, numai că Rezeanu, amator și nepriceput, a pus mâna pe microfon și în loc să discute cu Decebal Făgădău, căruia trebuia să îi dea replica, s-a întors cu spatele și s-a adresat camerelor de filmat: „Noi suntem ultima baricadă a cetățenilor din Constanța!”, stârnind hohote de râs prin audiență și vociferări precum: „ho, bă, Zelea Codreanu care ești tu!”

Astfel, opoziția a dat cu piciorul la momentul pe care l-a avut, iar Constanța se afundă mai mult în ceața existentă deja, prin acest proiect de hotărâre din care nimeni nu a înțeles nimic.

clm-1

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*