Spread the love

Consiliul Județean Constanța și Primăria Constanșa sunt prezente la Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, care se desfășoară la Romexpo în București, în perioada 20 – 23 februarie 2020. În standul de anul acesta sunt prezente atât autorități locale, instituții culturale cât și tour operatori specializați pe litoralul românesc, reprezentanți de top ai gastronomiei locale precum și cei ai cluburilor emblematice din stațiunea Mamaia.

Turismul constănțean reprezintă o componentă importantă a dezvoltării sustenabile a economiei județului Constanța. Din acest motiv este extrem de important ca vizibilitatea județului nostru să fie una cât mai eficientă și evidentă. Împreună cu reprezentanții Primăriei Municipiului Constanța suntem prezenți și în acest an la Târgul de Turism al României și formăm o echipă unită, cu scop comun: implusionarea turismului de la malul Mării Negre. Noi, ca și autorități publice locale trebuie să ne focusăm atenția spre promovarea județului, ca și pilon principal în dezvoltarea socio-economică a regiunii noastre. Turismul reprezintă motorul economiei constănțene și îmi doresc ca județul Constanța să fie un pol de atracție în sezonul estival. Numai așa vom avea o creștere sănătoasă a numărului de vizitatori și implicit o dezvoltare a afacerilor locale. Trebuie să reușim să îi convingem pe turiști că avem oferte atractive pentru toate categoriile de vizitatori, și totodată că avem diversitate în ceea ce privește petrecerea timpului liber”, a transmis președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

CITEȘTE ȘI:

Primăria Constanța promovează, evident, stațiunea Mamaia.

Constanța, Capitala Tineretului din România a pregătit evenimente cu tradiție, deja cunoscute pe plan național și internațional, dar și atracții pregătite pentru sezonul estival 2020, aplicații SMART care îi vor încuraja pe turiști să exploreze obiectivele destinației sau invitația de a practica sporturi acvatice (kite, kaiac, snorkeling, parasailing sau windsurf). Vă vom întâmpina cu multe concursuri ce vor avea ca premii bilete de avion, acces gratuit în cel mai nou parc acvatic din stațiune, sejururi, abonamente la cel mai mare festival de la Marea Neagră sau genți de voiaj”, au transmis reprezentanții Primăriei.

La deschiderea de joi, municipalitatea și-a făcut intrarea pe muzica fanfarei Forțelor Navale.

„Am deschis cel mai spectaculos stand de la Târgul de turism al României. Evident, standul destinației turistice Constanța – Mamaia. Vă invit să ne vizitați, chiar este cel mai frumos și cel mai dinamic stand. Veți afla ce surprize am pregătit pentru sezonul 2020, veți câștiga premii și vă veți distra alături de o echipă minunată, veți întelege de ce suntem (și) Capitala Tineretului din România 2020-2021. Vă așteptăm la noi! Come to sea us!”, a transmis primarul Decebal Făgădău.

CITEȘTE ȘI:

Târgul de Turism al României este într-o continuă dezvoltare, fiind unul dintre cele mai importante târguri de profil din România. Acesta este deschis în perioada 20 – 23 februarie 2020, între orele 10:00-18:00, iar duminică 24 noiembrie, între orele 10:00-16:00, în Pavilionul B2 al Romexpo București.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *