Spread the love

Consilierii județeni constănțeni s-au reunit, luni, în cadrul unei ședințe de îndată, cu scopul rectificării bugetelor și a listelor de investiții a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” (SCJU) și a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța. Evident, ședința a avut loc în condiții speciale, cu ușile închise.

În timpul ședinței, președintele Consiliul Județean, Horia Marius Țuțuianu, a declarat că se va majora suma inițial propusă pentru anul în curs, cu 3 milioane de lei, pentru achiziționarea de regim de urgență de aparatură necesară contextului actual, după cum urmează: aparat de ventilație (10 bucăți), monitoare de funcții vitale (10 bucăți) PCR, pentru identificarea COVID-19, o bucată; extractor automat acizi nucleici, o bucată ș.a. Pentru anul în curs, SCJU avea alocată suma de peste 509 milioane lei.

În ceea ce privește Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, s-a alocat suma de 1,4 milioane de lei, pentru achiziționarea de maşini, echipamente şi mijloace de transport.

Proiectele de hotărâre adoptate, luni, în unanimitate de toți consilierii județeni prezenți sunt disponibile AICI și AICI!

Pe același subiect:

DONEAZĂ pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța!

Intră în vigoare măsurile dispuse în Ordonanța Militară. Ce este INTERZIS pentru cetățeni și care sunt RECOMANDĂRILE autorităților

ORDIN: Se SUSPENDĂ internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente medicale care NU reprezintă urgență

CORONAVIRUS: 143 de cazuri noi în România. Bilanț total: 576 de persoane infectate

Linie de CONSILIERE PSIHOLOGICĂ GRATUITĂ pentru cadrele didactice, părinți și elevi

Spitalul Județean și Spitalul de Boli Infecțioase, dezinfectate constant

Ședință extraordinară a Consiliului Local Constanța. S-au alocat 2,5 milioane lei pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

La Constanța ar putea fi adus un SPITAL MILITAR de campanie, cu efective pregătite în lupta cu coronavirus

Spitalul de Boli Infecțioase Constanța: „Nu avem NICI UN CAZ cu evoluție gravă. Medicii vă roagă să STAȚI ACASĂ!”

Țuțuianu cere Guvernului plafonarea prețurilor la alimentele de bază și medicamente

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *