Consiliul Județean a RESPINS plângerea PSD privind alocările de bani pentru primăriile din județ

Consilierii județeni constănțeni s-au reunit miercuri în ședință și, printre proiectele dezbătute, s-a regăsit cel privind alocările de bani pentru primării din ședința din 26 mai. Amintim că, atunci, cei mai mulți bani au primit primăriile PNL, cei mai puțini cele conduse de primarii… PSD și PMP. Proiectul de hotărâre a fost introdus pe ordinea de zi cu doar două ore înainte de ședință și, procentual vorbind, primarii liberali au încasat nu mai puțin de… 85,6% din suma totală de peste 27 milioane lei.

Între timp, în cadrul Biroului Politic Județean al PSD Constanța s-a stabilit ca proiectul de hotărâre adoptat să fie atacat în instanță. Ca pași premergători, PSD-iștii constănțeni au făcut deja o plângere prealabilă la Instituția Prefectului Constanța și la Consiliul Județean, urmând ca, ulterior, să se apeleze la instanțele judecătorești.

În ședința de astăzi, plângerea a fost respinsă cu 21 de voturi pentru:

„Această plangere prealabilă a fost semnată de cinci Unități Administrativ Teritoriale de pe raza județului Constanța, respectiv Comuna Limanu, Agigea, Deleni, Ciobanu și Nicolae Bălcescu, prin care au solicitat revocarea actului administrativ mai sus enunțat. Aceste UAT-uri și-au bazat plângerea, în principal pe nemotivarea actului administrativ cu referire atât în cuprinsul acestuia dar și la actele ce au stat la baza emiterii lui, respectiv, invocarea necunoașterii  in mod concret a algoritmului urmat de Comisia de analiză a solicitărilor unităților administrativ teritoriale de pe raza Județului Constanța, existența/inexistența unei ierarhii a priorităților, cadrul legal pentru stabilirea priorităților. În subsidiar, acestea au mai invocat și încălcarea prevederilor art.33 alin.3 lit.b), alin.4 lit. f) și alin.5 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum și încălcarea prevederilor art.7 alin.1 și următoarele, din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională. În referire la motivele invocate de petenți, prin instrumentele de motivare, parte integrantă din proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi, acestea sunt neîntemeiate și nu se poate reține lipsa motivării în fapt sau în drept a actului administrativ contestat, corect fundamentat în rapoartele de specialitate. De asemenea, față de susținerile de necunoaștere a algoritmului urmat de Comisia de analiză a solicitărilor unităților administrativ teritoriale de pe raza Județului Constanța, aceasta, la elaborarea și adoptarea hotărârii Consiliului Județean Constanța nr.127/26.05.2021 a respectat categoriile de programe stabilite de legiuitor”, au transmis reprezentanții CJC.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *