Consiliul Concurenţei a impus noi reguli privind transmiterea informaţiilor pe piaţa de leasing operaţional

Consiliul Concurenţei a anunţat luni că a impus noi reguli privind promovarea informaţiilor pe piaţa de leasing operaţional, astfel încât companiile să nu îşi poată coordona comportamentul.

„Consiliul Concurenţei a impus noi reguli privind promovarea informaţiilor pe piaţa de leasing operaţional, astfel încât companiile să nu îşi poată coordona comportamentul, evitând încălcarea normelor din domeniul concurenţei”, a anunţat autoritatea de concurenţă.

Astfel, Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO) şi 14 companii s-au angajat să adopte un set de măsuri de conformare cu legislaţia din domeniul concurenţei, care să asigure, în acelaşi timp, confidenţialitatea colectării, prelucrării şi distribuirii de informaţii privind activitatea de leasing operaţional.

Aceste angajamente au fost asumate de cele 14 companii şi ASLO pentru a elimina îngrijorările de natură concurenţială din cadrul investigaţiei derulate de Consiliul Concurenţei privind o posibilă coordonarea a politicilor comerciale, prin fixarea preţului şi/sau împărţirea pieţei, realizată printr-un schimb de informaţii referitoare la volumele realizate pe piaţă de fiecare societate de leasing operaţional.

Din statutul asociaţiei vor fi eliminate prevederile care impun obligativitatea furnizării datelor, informaţiile urmând a fi puse la dispoziţie de către companii în mod voluntar. Mai mult, doar dacă există minim cinci participanţi, informaţiile vor fi prelucrate şi distribuite în formă agregată, care să nu permită identificarea companiei.

În acelaşi timp, atât companiile, cât şi asociaţia s-au angajat să nu facă publice informaţii privind strategiile şi politicile comerciale, reducându-se astfel riscurile unei posibile coordonări comportamentale între societăţile de leasing operaţional.

ASLO s-a angajat să publice pe pagina web rezultatele agregate obţinute în urma colectării şi prelucrării datelor de la companii, în acest fel, putând avea acces la informaţii şi companiile care nu sunt membre ale asociaţiei. În general, schimbul de informaţii pe anumite pieţe poate fi util analizelor comparative, dar atunci când conţine elemente cu grad mare de detaliu şi individualizare, poate facilita coordonarea comportamentului companiilor, încălcând normele din domeniul concurenţei. Prin implementarea angajamentelor, informaţiile de piaţă vor fi disponibile atât clienţilor şi altor societăţi active pe piaţă, cât şi potenţialilor concurenţi, într-o formă care să reflecte condiţiile de piaţă, reducându-se riscul creşterii nejustificate a transparenţei. Companiile care şi-au asumat angajamente sunt Ald Automotive, Arval Service Lease Romania, Autotechnica Fleet Services, BCR Fleet Management, BT Operational Leasing, Business Lease Romania, Leaseplan Romania, New Kopel România, Porsche Mobility, Premium Leasing, RCI Finantare Romania, Unicredit Leasing Fleet Management, Alexandros Long Term Rental, Finmedia, precum şi ASLO.

Consiliul Concurenţei va monitoriza îndeplinirea angajamentelor, pe baza informaţiilor transmise de către companii. În cazul în care nu îşi îndeplinesc angajamentele, autoritatea de concurenţă îi poate sancţiona operatorii de pe piaţă cu amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Consiliul Concurenţei a impus noi reguli privind transmiterea informaţiilor pe piaţa de leasing operaţional

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *