Consilierul local Victor Constantin, EXCLUS din PNL Constanța. Rezeanu jubilează: „Vor veni și alții alături de noi, strângem rândurile!”

O nouă ședință furtunoasă a avut loc vineri seară la PNL Constanța, Biroul Permanent Județean stabilind excluderea din partid a consilierului local municipal Victor Constantin. Evident, după această excludere își va pierde și calitatea de consilier.

„M-au băgat cu japca. Aștept decizia acasă”

Lui Victor Constantin i-au fost imputate lipsa de implicare în acțiunile partidului, dar și de vot alături de PSD, măsura fiind votată în unanimitate.

„Aștept să mi se trimită acasă decizia. Eu nu fac parte din birouri, m-au băgat cu japca într-un BPR fără să prezint intenție sau să mă întrebe ceva. Eu am rămas doar cu calitatea de membru de la alegerile din 2016. O să văd ce decizie o să iau când voi primi foaia…”, a spus Victor Constantin, pentru TOMIS NEWS.

„Începem să strângem rândurile!”

Victor Constantin se alătură astfel altor excluși din PNL, Romeo Rezeanu și Horia Căliminte. Cei doi au fost recent excluși din partid pentru a doua oară și au contestat decizia. Cel mai probabil, așa va proceda și Victor Constantin. Totodată, proaspătul exclus din PNL era privit cu răceală în partid încă din primele momente de după alegerile din 2016. Recomandat pe lista pentru Consiliul Local de fostul liberal Vergil Chițac, Victor Constantin este, practic, ultimul mohican din trupa Chițac, iar vestea excluderii acestuia a produs un soi de satisfacție printre ceilalți renegați. De exemplu, Romeo Rezeanu ne-a precizat că sunt mai mulți care vor pleca din PNL.

„Probabil unul din motive ar fi faptul că Victor, un băiat OK, a votat alături de mine și Horia Căliminte pe proiectele pentru biserici, alocarea de fonduri pentru biserici din partea Primăriei. Un pic mai degrabă ostentativ împotriva PNL, nu neapărat cu noi. Probabil asta l-a costat și tot probabil va veni pe viitor alături de noi, cum am auzit că vor veni și alții de pe acolo! Începem să strângem rândurile!”, a spus Rezeanu, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

„Oricum voia să plece!”

Romeo Rezeanu ne-a precizat un aspect interesant: strângem rândurile, ceea ce înseamnă că Victor Constantin se obișnuise oricum cu ideea că nu va mai avea viață lungă în PNL, așa cum ne-a precizat un liberal constănțean: „Victor voia oricum să plece, dar ca să nu ne facem de râs ca partid și să se lase loc de discuții jenante, s-a decis să fie exclus, să ne mișcăm înaintea lui”.

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *