Consiliul local al municipiului Constanța a analizat, în ședința ordinară de astăzi, mai multe proiecte de hotărâre care vizau valorificarea unor terenuri aflate în proprietatea privată a municipiului. Inițiativele, propuse de primarul Virgil Chițac, nu au fost adoptate, fiind respinse de consilierii locali ai Partidul Social Democrat (PSD).
Proiectele supuse votului aveau ca obiect aprobarea vânzării prin licitație publică a unor suprafețe de teren situate atât în municipiul Constanța, cât și în stațiunea Mamaia. Documentațiile aferente erau complete și includeau caiete de sarcini, fișe de date ale procedurii și rapoarte de evaluare menite să stabilească prețul minim de pornire al licitațiilor. Unul dintre proiecte, respectiv Hotărârea nr. 449/2025, viza vânzarea unui teren în suprafață de 175 mp, situat pe Bulevardul Mamaia nr. 288, identificat cu număr cadastral 261265. Alte două proiecte, nr. 129/2026 și nr. 130/2026, propuneau valorificarea unor terenuri din stațiunea Mamaia, amplasate în cadrul Complexului Cazino, aferente unor spații comerciale (Magazin nr. 524 și Magazin nr. 525). Acestea aveau suprafețe de 138 mp, respectiv 151 mp, și includeau prevederi privind respectarea dreptului de preempțiune al societății comerciale Sammarina Imobiliare S.A.
Deși inițiativele urmăreau atragerea de venituri la bugetul local prin valorificarea unor active ale municipiului, consilierii PSD au votat împotriva adoptării acestor proiecte, viceprimarul Costin Răsăuțeanu blocând astfel procedura de vânzare prin licitație publică, arătând că: ”Noi înțelegem că demersul este unul legal și nu suntem împotriva dreptului legal. Vom susține astfel de proiecte. La acest punct credem că este nevoie de o analiză mai aplicată din perspectiva regimului juridic”.
Votul negativ acordat acestor proiecte evidențiază diferențele de viziune dintre membrii Consiliului Local Constanța în privința modului de administrare și valorificare a patrimoniului municipal. Decizia consilierilor de a respinge inițiativele arată o reticență față de înstrăinarea acestor terenuri în forma propusă, lăsând deschisă posibilitatea ca administrația condusă de Virgil Chițac să revină cu variante revizuite sau cu o strategie diferită în perioada următoare.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google