Consilierii locali ai PMP vor senzori și panouri fotovoltaice pentru trecerile de pietoni

Partidul Mișcarea Populară Constanța anunță, miercuri, că prin consilierii locali Secil-Givan Cantaragiu, Cătălin Papuc și Alexandru Zabara a depus două proiecte de hotărâre, unul privind acordarea Titlului de cetățean de onoare al municipiului Constanța, post-mortem, fostei scrimere constănțene, Elena Buhaiev, iar unul privind creșterea nivelului iluminatului public din preajma trecerilor de pietoni pentru creșterea siguranței cetățenilor angajați în traversarea străzii, creșterea nivelului de siguranță a circulației rutiere și creșterea eficienței energetice prin utilizarea de senzori și panouri fotovoltaice pentru cel puțin 10% dintre trecerile de pietoni propuse.

„Având în vedere numeroasele accidente rutiere produse la trecerile de pietoni pe raza municipiului Constanța, soldate cu victime, din cauza semnalizării deficitare și a iluminatului slab din aceste zone, propunem suprailuminarea trecerilor de pietoni prin montarea unor corpuri de iluminat cu LED deasupra acestora, asigurând o intensitate a luminii cu 50% mai mare decât iluminatul căii de rulare, prevăzute cu senzor de persoane. În momentul în care senzorul detectează o persoană în apropiere sau pe trecerea de pietoni, intensitatea luminii va fi sporită la 150%. Atunci când nu este nicio persoană care doreşte să treacă strada, senzorul menţine iluminatul la nivelul celui stradal. Pe fiecare parte a trecerilor de pietoni se va monta câte un stâlp echipat cu aparat de iluminat cu distribuție asimetrică a fluxului luminos. Stâlpii se vor monta înaintea trecerii de pietoni din direcția de deplasare a traficului, iar aparatele de iluminat se vor orienta înspre pietonii aflați pe trecere, pentru obținerea unui contrast pozitiv între fundalul întunecat și pieton. În cazul în care situația din teren o va permite se pot utiliza stâlpii existenți. Considerăm prioritare în implementarea acestei soluții toate trecerile de pietoni aflate pe arterele principale ale municipiului Constanța, cele aflate în apropierea instituțiilor de învățământ, instituțiilor publice precum și cele unde numărul accidentelor este mare”, precizează consilierii locali ai PMP.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*