Conflict încheiat: Consiliul Local Constanța a APROBAT acordarea burselor pentru elevi! Primarul Chițac: „Aici luăm decizii raționale, nu emoționale”

Consilierii locali municipali s-au reunit luni în ședință extraordinară, în cadrul căreia au votat proiectele de hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2020 și aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente semestrului I al anului școlar 2020-2021 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat.

Vorbim despre bursele despre care s-a tot discutat în Constanța în ultimele zile, primarul Vergil Chițac intrând în conflict în ultima ședință de Consiliu Local cu Asociația Elevilor și Consiliul Județean al Elevilor. Ulterior, primarul Chițac s-a întâlnit cu asociațiile reprezentative de elevi și s-a stabilit că bursele disputate vor fi aprobate. Este vorba despre bursele de performanță, în valoare de 1.000 lei/lună, 44 la număr; 11.508 burse de merit, în valoare de 100 lei fiecare; 490 burse de studiu, în valoare de 250 lei fiecare și 3.749 de burse de ajutor social, în valoare de 250 lei fiecare.

Înainte de vot, liderul de grup al consilierilor social-democrați, Costin Răsăuțeanu, a avut o serie de aprecieri:

„Mă bucur să văd că ceea ce am expus noi ca aleși locali în ultima ședință se dovedește astăzi că am avut dreptate. Mă bucur că s-au găsit bani, că s-a făcut dreptate, că se respectă legea. Mi-aș dori ca domnul primar să simtă măcar o părere de rău sau să-i pară rău și cred eu că poate în sinea dânsului regretă acel eveniment cu președinta (sic!) Asociației Elevilor. Mi-aș dori să știu că conștientizați (sic!) că a fost un eveniment nefericit, un derapaj și că astfel de episoade nu se vor mai întâmpla. Noi vom susține demersurile tinerilor, trebuie să fie apreciate, încurajate. Prin dialog se pot rezolva multe. (…) Poate pe viitor bursa de ajutor social va fi cumva majorată. Am încredere că nu vom mai avea, în cadrul ședințelor de CL, astfel de derapaje care să descurajeze frumusețea democrației: libertatea de exprimare”, a spus Răsăuțeanu.

Social-democratul a fost taxat de liderul de grup al USR-PLUS, Dumitru Caragheorghe:

„Suntem și noi la fel de încântați că s-a reușit acest demers de a da bursele – cele patru categorii – către elevi și sunt încântat că am reușit să mărim bursa de performanță, ca să satisfacem și pretențiile domnului Răsăuțeanu”, a spus Caragheorghe.

A urmat apoi o lungă ciondăneală politică între Răsăuțeanu și Caragheorghe, ulterior a intervenit primarul Chițac:

„Nu a fost niciodată intenția noastră să nu acordăm bursele. Explic încă o dată: bugetul nostru, la acel moment, nu putea acorda decât bursele sociale și am considerat că este ședință de îndată, să îi ajutăm pe acești copii pentru că vin sărbătorile. Al doilea aspect: nu suntem aici să ne pară sau să nu ne pară rău, nu facem aici… suntem aici ca să luăm decizii raționale, nu emoționale. Domnule Răsăuțeanu, ce ziceți că ați făcut pentru Constanța… eu nu vreau să comentez, dar vă caracterizează pe dvs”, a spus Vergil Chițac.

După această intervenție, s-a trecut la vot, proiectul fiind adoptat în unanimitate.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *