Conferință Internațională organizată de Rețeaua Universităților de la Marea Neagră

La data de 5 Octombrie 2021 a avut loc Conferința Internațională „Educație pentru Creșterea Albastră”, organizată de Rețeaua Universităților de la Marea Neagră în colaborare cu Rețeaua Școlilor Europene Albastre – EU4Ocean – Network of European Blue Schools și Primăria Orașului Hârșova. Evenimentul a fost dedicat Zilei Internaționale a Cadrelor Didactice care este o zi oficială declarată de către UNESCO cu scopul de a sublinia statutul cadrelor didactice în societate și se celebrează în fiecare an, începând cu anul 1994. Conferința a fost organizată în format hibrid, atât cu prezență fizică în Sala Mare a Primăriei Orașului Hârșova, cât și online.

Organizarea evenimentului a fost asigurată de Primăria Orașului Hârșova și de cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova, sub coordonarea doamnei Director, Prof. Elena Manea. Din partea Secretariatului Național Român al Rețelei Universităților de la Marea Neagră (SNR RUMN), evenimentul a fost organizat de Andreea-Iuliana Presură, Expert în probleme de cooperare interuniversitară. La lucrări au participat cadre didactice din România, Grecia și Azerbaijan și a fost abordată problematica educației în contextul actual și a rolului cadrelor didactice în societate.

Lucrările au fost deschise de domnul Viorel Ionescu, Primar al Orașului Hârșova care a salutat organizarea acestui eveniment, subliniind faptul că astfel de evenimente au devenit o tradiție la Hârșova. Cu acest prilej, domnul Primar a conferit plachete omagiale următoarelor cadre didactice: doamna Prof. Silvia Bujeniță, doamna Prof. Lucreția Aldea și doamna Prof. Dorina Micu. Domnul Prof. Univ. Dr. Lucian Ciolan, Prorector al Universității din București a prezentat interesul Universității din București în dezvoltarea de colaborări și în sprijinirea cadrelor didactice din toată țara și în special a activităților dedicate inițiativei „Creșterea Albastră”, menționând experiența existentă în cadrul universității, precum și în centrele de cercetare de-a lungul Dunării, în Deltă și la Marea Neagră. Doamna Prof. Laura Popa, Inspector de biologie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța a prezentat preocuparea ISJ Constanța pentru proiectele dezvoltate de cadrele didactice în diferitele domenii și a subliniat rezultatele obținute ca urmare a colaborării cu SNR RUMN în promovarea inițiativei de sprijinire a Școlilor Europene Albastre.

În calitate de invitat special, doamna Prof. Chrysi Laspidou, de la Universitatea din Tesalia, Grecia și Vicepreședinte al Organizației Water Europe a prezentat proiectul ARSINOE – proiect finanțat de către Comisia Europeană, cu începere de la 1 Octombrie 2021 și care se va derula pe o perioadă de 4 ani, având ca scop dezvoltarea de abordări noi și inovative pentru a întări reziliența comunităților la schimbările climatice.

Un colectiv de cadre didactice și elevi de la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova a prezentat proiectul „Dunărea. Oază de liniște – Shape your future, little waves make a big ocean!”, care urmează să fie derulat pe parcursul anului școlar și reprezintă proiectul cu care acest liceu candidează pentru statutul de Școală Europeană Albastră.

Domnul Prof. Univ. Dr. Eden Mamut a prezentat contextul în care a fost inițiat proiectul Istro-Dobro-Pontica, care reprezintă un proiect demonstrativ de mare anvergură și include următoarele 3 axe:

  • Certificarea unei Rute Culturale Istro-Dobro-Pontica în cadrul programului inițiat de Consiliul Europei pentru certificarea Rutelor Culturale Europene;
  • Realizarea unui Centru European pentru Știință și Cultură la Hârșova;
  • Dezvoltarea unei comunități de instituții și organizații care să colaboreze la promovarea inițiativelor de Dezvoltare Durabilă în zone costiere sau legate de fluvii și alte lucii de apă.

În încheierea lucrărilor, domnul Prof. Alexandru Dogaru a prezentat o serie de momente de referință din istoria învățământului din Orașul Hârșova, cu referire la contribuțiile Prof. Ioan Cotovu. Din partea Casei Corpului Didactic Constanța, la eveniment a participat doamna Prof. Narciz Amza.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Conferință Internațională organizată de Rețeaua Universităților de la Marea Neagră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *