Uniunea Europeană își propune să își unească forțele cu industria de apărare a blocului comunitar pentru a accelera și intensifica producția de muniție de care este mare nevoie pe câmpul de luptă din Ucraina și pentru a reface stocurile militare, a declarat sâmbătă Ursula von der Leyen. Anunțul este unul de natură să pună țările UE pe gânduri, asta pentru că o înarmare puternică a continentului ar putea însemna un război prelungit în Ucraina și nu numai.
Vorbind la Conferința de Securitate de la Munchen, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sugerat că blocul comunitar ar trebui să facă ceea ce a făcut în timpul pandemiei pentru a se pregăti pentru producția pe scară largă a unui vaccin COVID, potrivit Reuters.
„Ne-am putea gândi, de exemplu, la acorduri de achiziție în avans care să ofere industriei de apărare posibilitatea de a investi acum în linii de producție pentru a fi mai rapide și pentru a crește cantitatea pe care o pot livra”, a spus ea.
Von der Leyen a subliniat că blocul comunitar nu poate aștepta luni și ani de zile pentru a-și putea reface propriile stocuri militare sau pentru a trimite în Ucraina muniții precum proiectile de artilerie de 155 mm.
„Acum este momentul, într-adevăr, să accelerăm producția și să mărim producția de produse standardizate de care Ucraina are nevoie disperată, de exemplu muniție standardizată”, a spus ea.
Stoltenberg: „Occidentul să evite prudenţa excesivă în livrările de arme pentru Ucraina”
Occidentul ar trebui să evite prudenţa excesivă în ceea ce priveşte livrările sale de arme pentru Ucraina, a susţinut sâmbătă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul Conferinţei de securitate de la München, transmite DPA, citată de Agerpres.
„Unii sunt îngrijoraţi că sprijinul nostru pentru Ucraina riscă să ducă la escaladare. Dar riscul cel mai mare este dacă Putin câştigă”, întrucât lumea ar deveni mai periculoasă şi Occidentul mai vulnerabil, a declarat Jens Stoltenberg. În opinia sa, în acest scenariu preşedintele rus şi alţi lideri autoritari vor crede că „pot folosi forţa pentru a obţine ceea ce doresc”, ceea ce ar fi un mesaj eronat.
În acest context, a continuat Stoltenberg, aliaţii Ucrainei trebuie să îi dea acesteia ceea ce are nevoie pentru a câştiga şi pentru a se afirma ca o naţiune independentă suverană în Europa.
„Vreau să fiu clar, nu există opţiuni lipsite de risc”, a mai spus el.
„Nu livrările de arme prelungesc războiul”
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat vineri la Conferinţa de securitate de la Munchen că nu livrările de arme către Ucraina sunt cele care prelungesc războiul în această ţară, ci dimpotrivă, acestea l-ar putea determina pe preşedintele rus Vladimir Putin să realizeze că nu-şi va putea atinge „obiectivul imperialist“, relatează EFE, AFP şi DPA.
Cancelarul german a mai spus că în continuare trebuie menţinut echilibrul între sprijinul pentru Ucraina şi evitarea unei escaladări nedorite a conflictului şi a salutat faptul că preşedintele american Joe Biden şi alţi aliaţi împărtăşesc această opinie.
„Trebuie să evităm un război între Rusia şi NATO“, a explicat el la reuniunea de la Munchen, care a început vineri în acest oraş din sudul Germaniei şi la care participă, printre alţii, preşedintele francez Emmanuel Macron, vicepreşedinta americană Kamala Harris şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
În acest context, Olaf Scholz a subliniat că ne aflăm în prezent pe un teren necunoscut pentru că, pentru prima dată în Europa, o putere nucleară duce un război imperialist. Din acest motiv, spune el, este necesar ca sprijinul să fie acordat într-un mod coordonat şi să nu existe acţiuni individuale. Sprijinul militar pentru Ucraina trebuie să continue şi „toţi cei care care pot furniza astfel de tancuri trebuie să o facă efectiv“, a insistat Scholz, în opinia căruia războiul Rusiei împotriva Ucrainei nu se va încheia rapid, potrivit dpa.
„Cred că ar fi înţelept să ne pregătim pentru un război lung“, a afirmat cancelarul Olaf Scholz în deschiderea Conferinţei de Securitate de la Munchen, subliniind că este important ca Occidentul să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar, pronunţându-se în acelaşi timp împotriva oricăror speculaţii cu privire la momentul încheierii războiului.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google