Condamnat cu executare, dar LIBER pe stradă! Poliția Locală l-a încătușat

În cursul zilei de 15 Februarie 2019, în intervalul orar 14.00-22.00, lucrătorii Direcției Generale Politia Locala Constanta au organizat și desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a fenomenelor antisociale din segmentul stradal în care 14 polițiști locali, organizați în echipe mixte, au monitorizat intens următoarele zone de interes public și cartiere din municipiul Constanta: Brătianu, Inel 2, Medeea, Palas,Compozitori, Coiciu, Zona Industrială, Bulevardul I.C Bratianu, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Tronsonul străzilor Moților, Mureșului, Bradului, Bicaz, Penes Curcanul, Anton Pann, Sasu Gheorghe, Interioară, Verde, Mihail Jora, Dezrobirii, Eduard Caudela, Baba Novac, Baraganului etc. În cadrul acestei acțiuni, au fost aplicate 28 amenzi contravenționale în valoare de 8.430 lei.

„Dintre acestea, 15 abateri au fost constatate pentru încălcarea Codului Rutier, 5 abateri pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, 5 abateri pentru nerespectarea normelor de curatenie în orașul Constanta, 2 abateri privind nerespectarea normelor legale privind evidenta, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor romani, 1 încălcare a obligațiilor legale ce le revin operatorilor economici in desfășurarea activităților comerciale. Au fost verificate 15 autovehicule, in limitata competentelor legale. Au fost legitimate 38 de persoane dintre care una a fost condusă la sediul unității de poliție locală pentru stabilirea identitatii”, au precizat reprezentanții Poliției Locale.

Totalul sancțiunilor contravenționale aplicate în cursul zilei de vineri, 15 Februarie 2019, a fost 175 amenzi, iar valoarea acestora s-a ridicat la suma 36.105 lei. De asemenea, politiștii locali au depistat pe un mijloc de transport in comun al RATC ce deservea linia 2-43, în zona Macul Roșu, o persoană de sex masculin care călătorea fără bilet și care era căutată de autoritățile române pentru executarea unei pedepse privative de libertate. În momentul efectuării verificărilor specifice, polițistii locali au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an.

„Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, domiciliat în Constanta, se întorcea de la muncă și a menționat ca nu are cunoștința despre emiterea mandatului. Persoana in cauza a fost încătușată și condusă la sediul Direcției Generale Politia Locala pentru stabilirea identității,iar după încheierea formalităților aceasta a fost predata organelor judiciare din cadrul IPJ Constanta. Activități similare se vor derula zilnic, în scopul prevenirii și combaterii fenomenelor antisociale stradale și nu numai. Pe această cale, solicităm cetățenilor să ne semnaleze orice faptă antisocială care intra in competenta Direcției Generale Politia Locala Constanta la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate”, au mai precizat reprezentanții Poliției Locale Constanța.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*