La finalul anului trecut, când toată lumea avea treabă acasă de Ignat, respectiv pe 20 decembrie, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral anunța că organizează concurs pentru ocuparea funcţiei contractuale de execuție vacantă, pe perioadă nedeterminată de hidrolog. Postul vacant trebuia ocupat în cadrul Serviciului Prognoză Bazinală, Hidrologie și Hidrogeologie (SPBHH).
Anunțul conținea, evident, condițiile specifice pentru participare și calendarul de. Nu se făcea referire și la remunerație, însă pentru necunoscători bătălia din 20 ianuarie a.c. se ducea pentru salariul de hidrolog debutant de 7.000 lei brut.
Inițial au fost depuse patru dosare, în final și-au manifestat intenția clară doar două persoane. Proba scrisă din 20 ianuarie s-a desfășurat într-un mod foarte suspect, din care putem înțelege că una dintre participante a avut doar rolul – neintenționat, evident – de a oferi doar un aspect de legalitate a desfășurării probei. Spunem astfel pentru că adversara ei se afla deja în sală, a fost desemnată să aleagă subiectul și, culmea, a picat fix cel care nu exista în bibliografie și tematica din concurs! La final: 99,90 de puncte! Fascinantă desfășurare a unui concurs cu un subiect inexistent în bibliografie, dar detaliile ni le-a oferit pierzătoarea de serviciu, care este atât de dezamăgită de trista experiență încât nici nu vrea să audă de contestație sau vreun denunț:
„Am avut intenția de a participa la un post, publicat la ei pe site și într-un ziar din Constanța. În acel document, era prezentă o bibliografie și o tematică de concurs. Eu m-am apucat să învăț, mi-am depus dosarul, acceptat, apoi m-am pregătit pentru proba scrisă. 20 Ianuarie. Am ajuns acolo la 8:55, am lăsat buletinul la portar, care mi-a zis că am fost singura înscrisă și să urc la etajul 3, considerând că acolo e sala unde să se dea această probă, să aștept să vină cineva. Când am ajuns, sala era deja deschisă, era cineva înăuntru. A mai venit o doamnă, secretara de comisie, care mi-a zis că mai este o domnișoară, pe care inițial nu o văzusem. Erau pe masă două subiecte, în comisie erau doi hidrologi și șefa prognozei bazinale. Secretara de comisie ne-a invitat să tragem, dar șefa a zis că trebuia să o facă concurenta mea. Așa a fost ales subiectul. Acolo era o formulă care nu exista în tematica concursului, nu am regăsit-o. Colega mea a picat fix pe subiect, din foarte multă materie de învățat. Sincer, nu aveai de unde să știi, nu ești hidrolog, participi la concurs tocmai ca să devii. (…) Nu am depus contestație, bănuiesc că la cum e aranjat degeaba m-aș duce să contest. Nu am o dovadă, dar este foarte ciudat că a picat pe subiect. Așa ceva nu putea fi plauzibil, ea a știut cum o să se desfășoare concursul”, a spus D.A., pentru TOMIS NEWS.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google