Comisia Europeană vrea să CUMPERE debarcarea lui Lukaşenko cu… 3 miliarde de euro

Comisia Europeană a prezentat vineri un plan de sprijin pentru Belarus ce prevede acordarea unui ajutor de până la 3 miliarde de euro în caz de tranziţie democratică după ce preşedintele Aleksandr Lukaşenko va fi părăsit puterea, transmite AFP.

Liniile mari ale unui plan global de sprijin economic pentru un viitor Belarus democratic” au fost comunicate de Comisia Europeană Consiliului European, care reprezintă cele 27 de state membre ale Uniunii.

Acest plan, în „sumă maximă de 3 miliarde de euro”, va fi activat „odată ce Belarus va fi început o tranziţie democratică”, a precizat Comisia într-un comunicat, reamintind că UE nu a considerat „nici libere, nici echitabile” alegerile prezidenţiale din august 2020, care i-au adus lui Lukaşenko al optulea mandat.

Mesajele noastre sunt duble. Către poporul din Belarus: vă vedem şi vă auzim dorinţa de schimbare, de democraţie şi de un viitor luminos. Şi către autorităţile belaruse: nicio represiune, brutalitate sau coerciţie nu va aduce nici cea mai mică legitimitate regimului vostru autoritar. Atunci când – şi noi credem că este vorba despre a şti când, nu dacă – Belarus va începe tranziţia sa democratică paşnică, UE va fi acolo pentru a-l însoţi. Până în prezent, aţi ignorat în mod flagrant alegerea democratică a poporului belarus. Este timpul pentru schimbarea direcţiei”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată în comunicat.

Planul european, compus din subvenţii şi împrumuturi, vizează să „stimuleze relansarea economică a ţării, să înceapă reforme structurale esenţiale şi să investească în infrastructuri”.

O purtătoare de cuvânt a Comisiei a precizat că Ursula von der Leyen i-a scris liderei opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, şi altor personalităţi ale opoziţiei pentru a-şi „exprima respectul şi admiraţia pentru curajul şi forţa poporului belarus”.

Propunerea intervine în contextul în care Uniunea Europeană a accentuat presiunea asupra puterii de la Minsk după deturnarea unui zbor Ryanair duminică şi arestarea unui jurnalist disident aflat la bord. Europenii au decis să interzică companiilor aeriene belaruse survolul teritoriului UE şi au recomandat transportatorilor lor să evite spaţiul aerian belarus. UE lucrează şi la extinderea sancţiunilor contra Belarusului, intenţionând să lovească în sectoare-cheie ale economiei pentru a reduce resursele financiare ale regimului. UE a îngheţat deja conturile şi a interzis acordarea de vize pentru Lukaşenko şi alţi 87 de responsabili belaruşi.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Comisia Europeană vrea să CUMPERE debarcarea lui Lukaşenko cu… 3 miliarde de euro

  • duminică, 30 mai 2021 la 05:36
    Permalink

    U.E. ai grijă, nu zice hop până nu sări șantul !
    Dictatorul ăsta e o mare lichea.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *