Comisia Europeană va recomanda începerea negocierilor pentru aderarea Moldovei și Ucrainei la UE. Chișinăul se pregătește să iasă din CSI

moldova csi

Comisia Europeană va recomanda într-un raport ce urmează să fie publicat la 8 noiembrie începerea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la UE. Începerea negocierilor va fi condiționată însă de realizarea unor reforme masive în cele două țări, puncte-cheie fiind reforma justiției și construirea unui sistem viabil de limitări și echilibre (checks and balances), care să prevină orice derapaj de la valorile europene. Decizia finală privind începerea propriu-zisă a negocierilor de aderare va fi luată de șefii de stat și de guvern reuniți în Consiliul European.

E posibil ca acest subiect să fie pus pe agenda summitului din 14 decembrie al Consiliului European de la Bruxelles. E nevoie de un vot unanim în Consiliul European pentru ca negocierile de aderare să înceapă.

Republica Moldova și Ucraine au depus cereri de aderare la UE în martie 2022 și li s-a acordat statutul de țară candidată la UE. Odată cu decizia privind Republica Moldova și Ucraina, UE va începe și discuția despre reforma internă a Uniunii, astfel încât procesul decizional să nu mai ajungă în blocaje care scad atât competitivitatea blocului european, cât și forța sa politică.

Parlamentul European a adoptat în octombrie o rezoluție de susținere a aderării Republicii Moldova la UE, inițiată de PPE. Rezoluția a fost adoptată cu 448 voturi pentru, 45 împotrivă și 43 abțineri.

Potrivit unui diplomat UE, citat de Politico, după prezentarea raportului de progres, Comisia Europeană va face o declarație care va pune o presiune semnificativă asupra statelor membre să inițieze negocierile oficiale pentru aderarea Ucrainei la UE. El a subliniat că „presiunea politică în jurul acestui lucru va fi prea mare pentru ca statele membre individuale să reziste” și că „ipoteza de lucru este că până în decembrie Consiliul European va decide să înceapă negocierile”.

Un alt diplomat a afirmat că „scopul este de a ajunge la un acord politic în decembrie pentru a începe negocierile”, iar o decizie juridică ar putea fi luată în primele luni ale anului 2024. Acesta marchează un pas semnificativ în direcția aderării Ucrainei la Uniunea Europeană.

Guvernul Republicii Moldova va exclude Comunitatea Statelor Independente din lista organizațiilor cărora le achită anual cotizațiile de membru. Decizia vine în urma denunțării calității sale de membru din organizațiile comunității și a „sancțiunilor bancare aplicate Federației Ruse”, transmite Radio Europa Liberă, citat de Rador.

Potrivit unui proiect de hotărâre, semnat de ministrul finanțelor Petru Rotaru, suma alocată pentru achitarea cotizațiilor anuale de membru ale Republicii Moldova în organizațiile internaționale în 2023 se micșorează cu 16 milioane lei, de la 66, 5 milioane la 50,5 milioane lei. Diminuarea este cauzată, în mare parte, de faptul că R. Moldova nu va mai achita cotizațiile de participare în Adunarea Interparlamentară a CSI și în șapte organizații din cadrul Comunității – aproape 8,2 milioane de lei, sumă prevăzută în proiectul inițial al Guvernului, care a intrat în vigoare la începutul anului 2023.

În ultimii 4 ani din bugetul de stat au fost transferați aproape 35 de milioane de lei, cotizații de membru în cadrul CSI și organizațiile Comunității. Circa 3,4 milioane de lei anual erau destinate activității Teleradiocompaniei Interstatale „MIR”. La începutul lunii aprilie 2023, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a anunțat că R. Moldova nu va mai oferi bani pentru activitatea acestei televiziuni.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *