Comisia Europeană a prezentat prima strategie UE privind combaterea antisemitismului, care va fi aplicată până în 2030

Comisia Europeană a prezentat marți prima strategie a UE privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești. În contextul creșterii îngrijorătoare a antisemitismului, în Europa și nu numai, strategia stabilește o serie de măsuri axate pe trei piloni: prevenirea tuturor formelor de antisemitism, protejarea și promovarea vieții evreiești și promovarea memoriei istorice și a educației cu privire la Holocaust, se arată într-un comunicat al Comisiei. Strategia propune măsuri de intensificare a cooperării cu întreprinderile online pentru a pune capăt antisemitismului online, pentru a proteja mai bine locurile publice și lăcașurile de cult, pentru a crea un hub european de cercetare privind antisemitismul contemporan și o rețea de situri care au cunoscut Holocaustul. Aceste măsuri vor fi consolidate prin eforturile pe care UE le face la nivel internațional pentru a fi în primele rânduri în lupta împotriva antisemitismului pe plan mondial, potrivit comunicatului.

Astăzi ne angajăm să promovăm viața evreiască în Europa în toată diversitatea sa. Dorim ca viața evreiască să prospere din nou în centrul comunităților noastre. Așa e normal să fie. Strategia pe care o prezentăm astăzi reprezintă o schimbare radicală în modul în care reacționăm la antisemitism. Europa poate prospera numai atunci când comunitățile sale evreiești se simt sigure și înfloritoare”, a declarat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

Vicepreședintele pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, a adăugat: „Antisemitismul este incompatibil cu valorile UE și cu modul nostru de viață european. Această strategie – prima de acest tip – este angajamentul nostru de a combate antisemitismul în toate formele sale și de a asigura un viitor pentru viața evreiască în Europa și dincolo de granițele acesteia. Le datorăm acest lucru celor care au murit în Holocaust, celor care au supraviețuit și generațiilor viitoare”.

Strategia stabilește acțiuni axate pe:

  • prevenirea și combaterea tuturor formelor de antisemitism;
  • protejarea și promovarea vieții evreiești în UE
  • educație, cercetare și comemorarea Holocaustului.

Aceste măsuri sunt completate de eforturile internaționale ale UE de combatere a antisemitismului.

Potrivit comunicatului CE, printre acțiunile-cheie ale strategiei se numără:

Prevenirea și combaterea tuturor formelor de antisemitism: nouă din zece evrei consideră că antisemitismul a crescut în țara lor, 85 % considerând că aceasta este o problemă gravă. Pentru a remedia această situație, Comisia va mobiliza fonduri UE și va sprijini statele membre în elaborarea și punerea în aplicare a propriilor strategii naționale. Comisia va sprijini crearea, la nivel european, a unei rețele de notificatori de încredere și de organizații evreiești pentru a elimina discursurile ilegale de incitare la ură din mediul online. Aceasta va sprijini, de asemenea, elaborarea de discursuri care să combată conținutul antisemit online. Comisia va coopera cu industria și cu companiile IT pentru a preveni afișarea și vânzarea ilegală online a simbolurilor, a obiectelor și a literaturii legate de nazism.

Protejarea și promovarea vieții evreiești în UE: 38 % dintre respondenți se gândesc să emigreze întrucât nu se simt în siguranță în UE ca evrei. Pentru a se asigura că evreii se simt în siguranță și pot participa pe deplin la viața europeană, Comisia va oferi finanțare din partea UE pentru o mai bună protecție a spațiilor publice și a lăcașurilor de cult. Următoarea cerere de propuneri va fi publicată în 2022, fiind astfel puse la dispoziție 24 de milioane EUR. Statele membre sunt, de asemenea, încurajate să recurgă la sprijinul Europol în ceea ce privește activitățile de combatere a terorismului, atât online, cât și offline. Pentru a promova viața evreiască, Comisia va lua măsuri de protejare a patrimoniului evreilor și de sensibilizare cu privire la viața, cultura și tradițiile evreiești.

Educație, cercetare și comemorarea Holocaustului: În prezent, un european din 20 nu a auzit niciodată de Holocaust. Pentru a păstra vie memoria, Comisia va sprijini crearea unei rețele de locuri în care a avut loc Holocaustul, dar care nu sunt neapărat cunoscute, de exemplu ascunzători și locuri de execuție. Comisia va sprijini, de asemenea, o nouă rețea de tineri ambasadori europeni care să promoveze memoria Holocaustului. Cu finanțare din partea UE, Comisia va sprijini crearea unui hub european de cercetare privind antisemitismul contemporan și viața evreiască, în cooperare cu statele membre și cu comunitatea de cercetare. Pentru a pune în valoare patrimoniul evreiesc, Comisia va invita orașele care candidează la titlul de Capitală Europeană a Culturii să abordeze istoria minorităților lor, inclusiv istoria comunității evreiești.

UE va utiliza toate instrumentele disponibile pentru a invita țările implicate în procesul de extindere, țările din vecinătate și țările din afara UE să combată antisemitismul, inclusiv prin cooperarea cu organizațiile internaționale. Aceasta va garanta că fondurile externe ale UE nu pot fi alocate în mod eronat activităților care incită la ură și violență, inclusiv împotriva evreilor. UE va consolida cooperarea UE-Israel în lupta împotriva antisemitismului și va promova revitalizarea patrimoniului evreiesc la nivel mondial. Strategia va fi pusă în aplicare în perioada 2021-2030. Comisia invită Parlamentul European și Consiliul să sprijine punerea în aplicare a strategiei și va publica rapoarte cuprinzătoare de punere în aplicare în 2024 și în 2029.

Statele membre s-au angajat deja să prevină și să combată toate formele de antisemitism prin adoptarea de noi strategii sau măsuri naționale în cadrul strategiilor naționale și/sau al planurilor de acțiune existente privind prevenirea rasismului, a xenofobiei, a radicalizării și a extremismului violent. Strategiile naționale ar trebui adoptate până la sfârșitul anului 2022, urmând ca acestea să fie evaluate de Comisie până la sfârșitul anului 2023. Strategia UE privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești reprezintă angajamentul UE față de un viitor al vieții evreiești în Europa și în afara granițelor acesteia. Strategia marchează angajamentul politic al Comisiei pentru o Uniune Europeană fără antisemitism și fără nicio formă de discriminare, pentru o societate deschisă, favorabilă incluziunii și bazată pe egalitate în UE.

În urma Colocviului privind drepturile fundamentale consacrat antisemitismului și islamofobiei, organizat în 2015, Comisia a numit prima coordonatoare pentru combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești. În iunie 2017, Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind combaterea antisemitismului. În decembrie 2018, Consiliul a adoptat o Declarație privind combaterea antisemitismului. În decembrie 2019, combaterea antisemitismului a devenit parte a portofoliului vicepreședintelui Comisiei pentru promovarea modului nostru de viață european, ceea ce înseamnă că s-a prevăzut tratarea acestui subiect ca prioritate transversală. În decembrie 2020, Consiliul a adoptat Declarația privind integrarea luptei împotriva antisemitismului în toate domeniile de politică.

Multe dintre domeniile de politică legate de combaterea antisemitismului sunt în primul rând de competența statelor membre. Cu toate acestea, UE are un rol important de jucat în ceea ce privește formularea orientărilor de politică, coordonarea acțiunilor statelor membre, monitorizarea punerii în aplicare și a progreselor, oferirea de sprijin prin intermediul fondurilor UE și promovarea schimbului de bune practici între statele membre. În acest scop, Comisia va transforma grupul de lucru ad-hoc existent privind combaterea antisemitismului într-o structură permanentă, care să reunească statele membre și comunitățile evreiești.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Comisia Europeană a prezentat prima strategie UE privind combaterea antisemitismului, care va fi aplicată până în 2030

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *