Comisia Europeană a deschis 40 DE PROCEDURI de infringement împotriva României în 2020

Comisia Europeană a deschis 40 de proceduri de infringement împotriva României în 2020, cu 5% mai multe față de anul precedent, arată Raportul anual privind monitorizarea aplicării dreptului Uniunii Europene, adoptat vineri. Per total, în 2020 Comisia a deschis 903 cazuri noi de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, în creştere cu 13% comparativ cu 2019, când numărul de cazuri noi a fost de 797. Danemarca, Finlanda, Irlanda şi Ţările de Jos au înregistrat cele mai puţine cazuri noi de transpunere incorectă sau de aplicare incorectă a dreptului UE în 2020, în timp ce Bulgaria, Italia, Malta şi Grecia au înregistrat cele mai multe cazuri.

În raportul publicat vineri, document care prezintă modul în care Comisia Europeană a monitorizat şi a asigurat respectarea dreptului UE în 2020, precum şi performanţele statelor membre, este menţionată procedura de infringement demarată în 2020 împotriva României pentru măsuri restrictive care favorizau produsele alimentare interne în detrimentul produselor similare importate, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. CE precizează că acest dosar a fost închis după ce autorităţile române au amendat legea şi au ridicat restricţiile. La nivelul UE, peste jumătate din toate procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor din 2020 au fost legate de transpunerea cu întârziere a directivelor. Acest număr a crescut semnificativ, de la 406 cazuri în 2019 până la 599 în 2020. Cel mai mare număr de noi cazuri de transpunere cu întârziere din ultimii cinci ani a fost înregistrat în 2016 (847 de cazuri).

Pentru a facilita transpunerea corectă şi la timp, Comisia Europeană a continuat să acorde asistenţă statelor membre prin pregătirea de documente de orientare, prin crearea unor site-uri web specifice şi prin schimbul de bune practici în cadrul reuniunilor grupurilor de experţi sau al atelierelor.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *