Comisia electorală din Rusia denunță atacuri informatice „din străinătate”. Opozanții lui Putin acuză FRAUDE masive

Comisia electorală rusă a denunţat sâmbătă atacuri informatice „din străinătate” împotriva resurselor sale, în a doua zi a votului pentru alegerile legislative, pentru care autorităţile au pus sub presiune giganţii internetului. Scrutinul, care se desfăşoară până duminică, are loc după luni de represiuni care au avut ca ţintă mişcarea opozantului Aleksei Navalnîi şi a aliaţilor lui, care i-au chemat pe alegătorii ruşi să „voteze inteligent” pentru candidaţii aflaţi în cea mai bună poziţie de a-i învinge pe cei ai puterii. Sâmbătă, autorităţile electorale au afirmat că au fost supuse unui număr de „trei atacuri” organizate „din ţări străine”. Potrivit unui responsabil al Comisiei electorale, Aleksandr Sokolciuk, două atacuri au vizat resursele site-ului comisiei, iar un al treilea a fost de tipul „blocare a accesului”.

Atacul a fost destul de puternic”, a afirmat Sokolciuk, citat de agenţiile de presă ruse, adăugând că alte atacuri sunt „în pregătire” pentru duminică, ziua principală a votului, care se desfăşoară parţial şi online.

Responsabilul rus nu a precizat care sunt statele acuzate de atac. Opoziţia rusă a acuzat giganţii Google şi Apple de „cenzură” pentru că au cedat presiunii guvernului, retrăgând o aplicaţie electorală mobilă anti-Kremlin creată de mişcarea lui Navalnîi. A doua zi a alegerilor parlamentare a început sâmbătă în Rusia, secţiile de votare deschizându-se pe nu mai puţin de 11 fusuri orare. După închiderea urnelor duminică, Rusia ar urma să aibă o nouă componenţă a Dumei de Stat, de 450 de locuri, pentru următorii cinci ani, precum şi mai multe noi administraţii regionale şi municipale. În prima zi de vot de vineri, observatorii independenţi de la organizaţia Golos au înregistrat circa 2.000 de încălcări procedurale – cele mai multe implicând fotografii şi înregistrări video, de obicei o dovadă că votul a fost cumpărat. Potrivit Golos au fost multe cazuri de sosiri în masă ale unor oameni în uniformă pentru a vota, ceea ce sugerează că guvernul îi mobilizează pe toţi angajaţii statului pentru a asigura victoria partidului de guvernământ Rusia Unită. De asemenea, au existat sesizări că unele persoane au votat de mai multe ori, precum şi zeci de incidente de vot ilegal. Comisia electorală centrală a refuzat să înregistreze aceste plângeri şi pur şi simplu le-a ignorat, potrivit Golos. Pe de altă parte, şefa Comisiei electorale centrale, Ella Pamfilova, a elogiat vineri modul de organizare a votului.

Partidul Rusia Unită încearcă să-şi conserve majoritatea absolută în Duma de Stat. Formaţiunea este susţinută de preşedintele Vladimir Putin, pentru care alegerile sunt un test important privind pulsul naţiunii. Mulţi reprezentanţi ai opoziţiei au interdicţie de vot, inclusiv susţinătorii criticului Kremlinului Aleksei Navalnîi, care a făcut apel la un vot împotriva Rusiei unite din colonia penitenciară în care este încarcerat. Echipa lui Navalnîi s-a plâns că aplicaţia de mesagerie a Telegram a blocat reclamele electorale ale opoziţiei pentru prima oară sâmbătă.

Acest conţinut nu este valabil”. Autorităţile cenzurează YouTube ca să împiedice promovarea candidaţilor anti-Putin

Canalul YouTube Rusia a blocat, la cererea autorităţilor guvernamentale, accesul la un clip video postat de echipa de susţinători ai opozantului Alexei Navalnîi, aflat în prezent în închisoare. Respectivul clip prezenta lista candidaţilor anti-Kremlin cu cele mai mari şanse să-i învingă pe contracandidaţii partidului Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin la alegerile parlamentare din această ţară.

Serviciul rus pentru Supravegherea Telecomunicaţiilor, pentru Tehnologie Informaţională şi Mass-Media (Roskomnadzor) a cerut blocarea videoului postat pe YouTube, în care erau prezentaţi 225 de candidaţi anti-Kremlin aleşi de către aplicaţia „Smart Voting” („Vot Inteligent”) iniţiată de suporterii lui Navalnîi. Până să fie şters, clipul avea deja 900.000 de vizualizări după 24 de ore, informează Moscow Times. Decizia vine după ce autorităţile ruse au blocat Google Docs, iar Google şi Apple s-au văzut nevoite să șteargă aplicația lui Navalnîi din magazinele virtuale Google Play și App Store, după ce autoritățile ruse i-au amenințat pe reprezentanții acestor companii cu închisoarea.

„Smart Voting” („Vot Inteligent”) este o aplicaţie prin care alegătorilor li se prezintă candidații cei mai bine plasați în sondaje (inclusiv comuniști sau naționaliștii de la Partidul Liberal Democratic ) care-i pot învinge pe contracandidații susținuți de Vladimir Putin la aceste alegeri. Scopul urmărit de susţinătorii lui Navalnîi este de a împiedica accesul în Duma de Stat a cât mai multor membri ai partidului lui Vladimir Putin. Concomitent, opoziția acuză fraude masive la acest scrutin. Adversarii politici ai lui Vladimir Putin au prezentat și dovezi în acest sens.

Din imaginile video surprinse într-o regiune din sudul țării se vede un bărbat care introduce mai multe buletine de vot într-o urnă. Totul se întâmplă cu complicitatea unei membre a comisiei electorale, care se așezase în fața lui ca să mascheze ilegalitatea.

Alegerile parlamentare pentru Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) se desfăşoară pe durata a trei zile, de vineri, 17 septembrie, până duminică, 19 septembrie. Sâmbătă seara, la închiderea urnelor în cea de-a doua zi de votare, prezenţa la vot a fost de 31,5%, conform datelor oficiale ale comisiei electorale centrale din Rusia. Din cei care au decis să voteze online, „prezenţa la vot” a fost de 70%.

Opozanții lui Putin acuză fraude masive

Peste 31% dintre ruși au votat până acum la alegerile parlamentare și, cu o zi înaintea încheierii scrutinului, opoziția acuză fraude masive. Adversarii lui Vladimir Putin au prezentat și dovezi în acest sens. Imaginile video au fost surprinse într-o regiune din sudul țării și îl arată pe un bărbat care introduce mai multe buletine de vot într-o urnă. Totul se întâmplă cu complicitatea unei membre a comisiei electorale, care se așezase în fața lui ca să mascheze ilegalitatea.

După închiderea urnelor duminică, Rusia ar urma să aibă o nouă componenţă a Dumei de Stat, de 450 de locuri, pentru următorii cinci ani, precum şi mai multe noi administraţii regionale şi municipale.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Comisia electorală din Rusia denunță atacuri informatice „din străinătate”. Opozanții lui Putin acuză FRAUDE masive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *