Spread the love

Consilierii județeni s-au reunit, miercuri, în ședință ordinară și, cu acest prilej, au adoptat, printre altele, proiectul de hotărâre privind aprobarea comisiei de organizare și desfășurare a evaluării anuale a managerului Teatrului de Stat Constanța, pentru anul 2018.

Amintim că, recent, președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a semnat preavizul de 60 de zile pentru managerul Dana Dumitrescu. Potrivit dispoziției, neregulile constatate în urma ultimului control trebuie remediate în 30 de zile. Totodată, s-a constituit, miercuri, comisia de evaluare, dar printr-o situație… amuzantă.

Inițial, 31 din cei 32 de consilieri județeni prezenți au votat pentru adoptarea proiectului, consilierul PMP, Florin Goidea, abținându-se la vot, cu următoarea motivare:

„Ar fi fost bine să avem și noi măcar doi colegi acolo, ca să avem convingerea că totul se desfășoară normal. Noi venim după aceea și votăm directorul, managementul, evaluarea, dar nu a participat nimeni dintre colegii mei! (…) Putem face o hotărâre de Consiliu, în care să spunem, ca observatori, câte doi consilieri la aceste evenimente. Pot să facă un raport pe care să îl pună pe site, să ni-l prezinte nouă consilierilor. Știți care este problema? De fiecare dată când este o situație din-asta de evaluare apar acolo câteva cuvinte, dar nu există foarte clar ce s-a întâmplat și chiar trebuie să le știm”, a spus consilierul Goidea.

După această intervenție, votul s-a reluat și consilierul liberal Radu Matei a anunțat și el că se abține la vot. Încet-încet, mai mulți consilieri au anunțat același lucru și dacă discuțiile continuau probabil că numărul acestora ar fi crescut. Votul final a fost de 27 pentru și cinci abțineri.

Componența comisiei de organizare și desfășurare a evaluării anuale a managerului Teatrului de Stat Constanța, pentru anul 2018, este următoarea: Ștefan Ionuț Paul, director teatrul „Jean Bart”, Tulcea – Președinte și membrii Judeu Eliza, director teatrul „Bacovia”, Bacău; Paul Chisnoiu, inspector Serviciul de Analiză Strategică și Creșterea Competivității, CJC; Dumitru Liliana, inspector superior, Direcția de Turism și Coordonarea Instituțiilor de Cultură Subordonate, CJC; Mușat Gabriela Paula, inspector, Serviciul Resurse Umane, Salarizare, Direcția Generală Economico – Financiară, CJC; Cîrciu Veronica, șef serviciu Direcția Generală Economico – Financiară, CJC; Ungureanu Ovidiu, consilier juridic, Direcția Generală de Administrație Publică și Juridică, CJC.

Potrivit Consiliului Județean Constanța, evaluarea managementului este organizată în două etape, respectiv analiza raportului de activitate și susținerea raportului de activitate de către manager în cadrul unui interviu.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *