Codul fiscal se modifică IMEDIAT după o întâlnire dintre ministrul Finanțelor și ambasadorul Turciei

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, s-a întâlnit zilele trecute cu ambasadorul Turciei, Füsun Aramaz, care a venit la întâlnire însoțită de oamenii de afaceri turci din România. Rezultatul discuției a fost că ministrul a dispus scoaterea din Codul fiscal a unei prevederi care impunea de la 1 ianuarie 2021 că cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacții cu persoane juridice situate în jurisdicții necooperante în scop fiscal (cum ar fi Turcia) sunt nedeductibile la calculul impozitului pe profit.

Finanțele au emis vineri un comunicat în care spun că în vederea clarificării legislației referitoare la jurisdicțiile necooperante, Ministerul Finanțelor anunță că a întreprins demersurile necesare pentru ca, în scurt timp, să fie modificate prevederile art.25 alin.4) lit.f^1) din Codul fiscal. Acest punct, introdus printr-o modificare intrată în vigoare în ianuarie 2021, prevede că sunt nedeductibile cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacții cu o persoană fizică sau juridică situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa I și/sau anexa II din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Modificarea va viza eliminarea prevederii conform căreia statele incluse în anexa II (printre care și Turcia) vor fi considerate drept jurisdicții necooperante în scopuri fiscale, măsură care vine să clarifice, în acest sens, inclusiv tratamentul fiscal aplicat tranzacțiilor efectuate începând cu 1 ianuarie 2021. În baza informațiilor disponibile până acum, niciun alt stat membru nu a adoptat măsuri similare împotriva jurisdicțiilor incluse în anexa II din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale.

Modificarea vine în urma unei întâlniri cu ambasadorul Turciei, Füsun Aramaz, care a venit la ministru însoțită de oamenii de afaceri turci din România. În cadrul întâlnirii, doamna ambasador Füsun Aramaz, a subliniat importanța menținerii bunelor relații economice, dat fiind faptul că Turcia este printre primii parteneri comerciali non-UE ai României, atât prin valoarea investițiilor, cât și prin numărul mare de locuri de muncă create de firmele turcești care activează în România.

Situația curentă generează pierderi economice însemnate pentru România. Lucrăm la o soluție legislativă de remediere în regim de urgență, care să nu afecteze tranzacțiile comerciale dintre cele două țări și nici potențialele investiții“, a spus după întâlnire, Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Totodată, ministrul român de finanțe a declarat că va continua să sprijine investițiile străine în țara noastră, inclusiv cele care provin din Turcia, subliniind în același timp importanța parteneriatului economic româno-turc.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *