Site icon TOMIS NEWS

Coaliția testează în sondaje 8 posibil candidați la prezidențiale. Crin Antonescu: „Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante”

crin antonescu

Surse politice au dezvăluit pentru că, pe lângă Crin Antonescu, vor fi testate în sondaje mai multe variante de posibili prezidenţiabili pentru următoarele două săptămâni. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, va fi testat şi el în aceste sondaje, iar PNL i-a propus pe Ilie Bolojan, Emil Boc şi pe ministrul de Externe Emil Hurezeanu. De asemenea, social-democraţii au și ei mai multe variante pe care le vor fi testa în sondajele din următoarele două săptămâni: Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu, dar şi Victor Ponta, cel care aseară a ieşit cu primul atac la adresa lui Crin Antonescu, după ce liderii coaliţiei au ajuns la acest consens de moment şi au reafirmat susţinerea pentru fostul lider liberal.

Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că Antonescu nu are nicio şansă să intre nici măcar în turul al doilea darămite să mai şi câştige alegerile prezidenţiale. Rămâne de văzut dacă acesta va rămâne, în cele din urmă, Crin Antonescu. Surse politice la vârful coaliţiei spun că decizia în ceea ce-l priveşte pe fostul lider liberal nu este definitivă şi că, în cazul în car acestor sondaje va rezulta şi un scor slab pentru acesta, iar liderii coaliţiei vor ajunge a concluzia că nu are şanse în cursa prezidenţială, atunci e foarte posibil să se schimbe candidatul comun sau să ajungem în scenariul în care cele două partide să aibă candidaţi separaţi.

Coaliţia a stabilit miercuri seară data alegerilor prezidenţiale. Vom merge la urne pentru a ne alege noul preşedinte abia în luna mai, mai exact pe 4 şi pe 18 mai, adica la şase luni distanţă de alegerile anulate din noiembrie anul trecut. În privinţa candidatului comun, liderii politici au reconfirmat susţinerea pentru Crin Antonescu, dar decizia nu este încă una definitivă, notează Observator.

După şedinta de aseară de la Palatul Victoria, alegerile prezidențiale vor fi organizate după sărbătorile de Paște. Liderii coaliției au căzut de acord că turul întâi al alegerilor prezidențiale să fie programat pe data de 4 mai, iar finala pentru Palatul Cotroceni două săptămâni mai târziu, pe data de 18 mai.

Desemnat teoretic drept candidat al alianței la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu face primele comentarii după ce PNL și PSD au comandat sondaje pentru mai mulți posibili candidați. Crin Antonescu a vorbit despre posibilele sondaje de opinie comandate de PSD și PNL, în vederea stabilirii unui candidat la alegerile prezidențiale. „Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante”, a spus el.

Întrebat dacă a răspuns coaliția solitărilor sale, Crin Antonescu a spus „da”, într-o intervenție de la Antena 3 CNN. „Am stabilit o dată a alegerilor care înțeleg că va fi formalizată în proxima ședință de guvern (…). Și, de asemenea, din discuțiile pe care le-am avut și cu domnul prim-ministru și cu domnul președinte Bolojan, am înțeles că într-un calendar pe care l-au pregătit, undeva până la sfârșitul lunii, începutul lunii februarie, aceste decizii să fie luate (…)”.

Referitor la sondajele pe care atât PNL, cât și PSD, intenționează să le facă, în vederea luării pulsului în ceea ce privește șansele la alegerile prezidențiale ale lui Crin Antonescu și nu numai, acesta asta spus că „orice s-a întâmpla, pe mine nu mă deranjează sub nicio formă faptul că ei fac sondaje”. Antonescu a precizat că așteaptă „doar decizia pe care, cu sondaje, cu tot ceea ce pot să constituie elementele deciziei, să o ia în considerare și să o ia la sorocul stabilit”.

Întrebat dacă îl deranjează că în respectivele sondaje se află și alte nume precum cel al lui Victor Ponta, Marcel Ciolacu sau Ilie Bolojan, Crin Antonescu a spus că „întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante. Se poate întâmpla orice, eu n-am pretins niciodată să nu se facă vreun sondaj sau să fiu eu neapărat desemnat. Am spus doar că e foarte bine pentru toată lumea, în primul rând pentru aceste partide, ca decizia să fie luată cât mai repede”.

„Faptul că mai multe personalități, cei pe care ați amintit și alții, sunt măsurați în sondaje, asta este treaba partidelor, nu am nici cea mai mică problemă cu acest lucru”, a adăugat el, spunând, de asemenea, că nu simte incertitudine în ceea ce privește eventuala sa candidatură la alegerile prezidențiale. „Sunt aproape convins că această candidatura a mea va fi validată”.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version