Coaliția de guvernare a decis: Viitorul Avocat al Poporului NU va fi membru de partid

La întâlnirea pe care au avut-o marți în biroul de la Parlament al șefului PNL, Ludovic Orban, liderii coaliției de guvernare au decis ca viitorul Avocat al Poporului să nu fie membru de partid. Încă nu s-a decis cui îi va revine această funcție, surse politice explicând pentru PS News că, atât PNL , cât și UDMR și-ar dori poziția ocupată în prezent de Renate Weber.

O primă variantă luată în calcul de liberali rămâne în continuare Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, cel care a mai fost susținut de PNL în trecut și pentru șefia Consiliului Legislativ. În PNL au fost vehiculate zilele trecute și alte nume precum cel al lui Daniel Fenechiu, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România sau al juristei Iulia Scântei, însă coaliția își dorește un om independent politic, dar și cu un trecut foarte consistent în materie de justiție.

Legea nr. 35/1997 prevede că mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen în caz de demisie, revocare din funcţie, incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private, imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile – constatată prin examen medical de specialitate -, ori în caz de deces (art. 9, alin 1). Demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea de îndeplinire a funcţiei sau decesul persoanei care ocupă funcţia de Avocat al Poporului se constată de către birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în cel mult 10 zile de la apariţia cauzei care determină încetarea mandatului Avocatului Poporului (art. 9, alin. 3 din Legea 35/1997).

Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului. Însă, în ciuda faptului că votul pare o formalitate, dat fiind că PNL, USR-PLUS şi UDMR au majoritate politică, hotărârea Parlamentului e supusă controlului de constituţionalitate al CCR. Iar PSD a anunțat, prin vocea lui Marcel Ciolacu, președintele partidului, că va ataca hotărârea la CCR.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *