Ciucă, după explozia prețurilor la combustibil: „Am cerut tragerea la răspundere a celor vinovați și SANCȚIUNI severe!”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că „statul român are obligația de a-și proteja cetățenii, de a proteja economia”, în contextul în care prețul la combustibil a explodat miercuri seară. Premierul a anunțat că ANAF, ANPC, Consiliul Concurenței au demarat investigații și că a cerut tragerea la „răspundere a celor vinovați și sancțiuni severe pentru cei care vor să genereze instabilitate”.

Statul român are obligația de a-și proteja cetățenii, de a proteja economia, mai ales în această perioadă complicată provocată de invazia militară rusă în Ucraina. Nu voi permite nimănui să profite de această situație pentru ca din lăcomie sau orice alte motive să încerce să destabilizeze economia țării și viața cetățenilor. Instituțiile responsabile vor fi ferme în verificările pe care trebuie să le facă și vor da sancțiuni drastice celor care încalcă legea. (…) ANAF, ANPC, Consiliul Concurenței au demarat investigațiile pentru a lua măsurile necesare de stopare a oricăror practici ilegale, abuzive, care nu au nicio justificare economică. Vor fi controlate toate companiile petroliere care funcționează în România. Am cerut tragerea la răspundere a celor vinovați și sancțiuni severe pentru cei care vor să genereze instabilitate. Guvernul nu permite astfel de practici”, a spus premierul.

Cei responsabili de specula creată miercuri seară prin creşterea prețurilor la pompă, la benzinării, vor răspunde pentru practici comerciale incorecte, anunță ministrul Economiei Florin Spătaru.

Am dispus constituirea de echipe de control din partea ANPC care, astăzi, vor merge să-i verifice pe toți furnizorii de combustibil care au creat ieri panică în rândul consumatorilor din cauza creşterii artificiale/speculative, în unele benzinării, a prețului la motorina şi benzină. În plus, verificările vor viza şi modul în care a fost comercializat combustibilul, având în vedere imaginile care au circulat în mediul online care au surprins persoane ce depozitat benzina sau motorina, cumpărată de la pompă, în diverşi recipienți de plastic. Obligația operatorilor economici este să preseteze numai servicii care nu afectează viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora (OUG 21/1992 privind protecţia consumatorilor, art. 7) . Echipele de control ale ANPC vor defăşura verificări comune cu ANAF”, a scris ministrul pe Facebook.

O informație privind creșterea prețurilor carburanților auto viralizată în social media a dus la apariția unor cozi importante la benzinării. Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că a activat încă de miercuri instituțiile de control, după creșterea nejustificată a prețurilor la carburanți, și a convocat o ședință în care să fie gestionate măsurile. Potrivit unor surse oficiale, tocmai aglomerația de la pompe a generat o creștere a prețurilor, care nu a fost însă pe măsura temerilor. Lanțul de benzării MOL a avut cele mai mari creșteri, cu o medie de 1 leu/ litru. Celelalte lanțuri de benzinării au avut creșteri medii de 40 de bani/ litru. Acest lucru poate fi explicat de faptul că în Ungaria preţurile carburanţilor sunt plafonate, ceea e a condus la penurie. Sursele oficiale precizează că benzinăriile MOL vor fi primele verificate. Instituțiile implicate în aceste controale, printre care ANPC și ANAF, se vor coordona pentru a acoperi întreaga piață.

Benzinăriile din toată țara au fost asaltate de şoferi, miercuri seara, speriaţi că preţul carburanţilor va depăşi 10 lei pe litru din această noapte, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public, traficul fiind dat peste cap din cauza cozilor imense de maşini. Pe reţelele de socializare au apărut poze cu şoferi care cumpărau carburanţi în pungi, damigene, containere şi butoaie. Din cauza unor probleme la o rafinărie din Ungaria, MOL înregistrează un deficit de carburanţi pe piaţa din România. Compania a anunţat însă că aprovizionarea cu petrol a Ungariei nu suferă întreruperi iar rezervele şi capacităţile de rafinare ale grupului sunt suficiente pentru a acoperi necesităţile ţării. Compania a adăugat că în pofida creşterii cererii este în măsură să îi deservească pe automobiliştii maghiari deoarece produce carburanţi la capacitate maximă. MOL nu a precizat nimic despre aprovizionarea benzinăriilor din România.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.