Site icon TOMIS NEWS

Ciucă a promis sprijin pentru producătorii români. Parlamentar constănțean îl întreabă ce are de gând, concret, să facă

legume piata piete

Pe 24 martie a.c., prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România. Principala temă de discuţie a privit nevoia de a promova mai mult produsele româneşti în lanţurile comerciale şi identificarea unor soluţii de creştere a competitivităţi producătorilor români şi dezvoltării durabile, în condiţii de siguranţă alimentară. Exprimarea vagă l-a determinat pe deputatul constănțean al Uniunii Națiunii Române, Dumitru Viorel Focșa, să explice public ce înseamnă în mod concret „identificarea soluțiilor de creștere a competivității producătorilor români”:

„Domnule prim-ministru,

În urma întâlnirii pe care ați avut-o la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România, conform mass media, ați abordat subiecte ce au ținut de promovarea produselelor româneşti în lanţurile comerciale, identificarea unor soluţii de creştere a competitivităţii producătorilor români, precum și a dezvoltării durabile. Desigur, lăsând la o parte limbajul de lemn care nu are niciun corespodent în realitatea de zi cu zi în care trăiesc românii și această întâlnire a reprezentat încă o bifă pe un program de lucru fără o finalitate clară.

Prin urmare, dumnule prim-ministru, vă rog să îmi transmiteți cum veți articula o abordare strategică a valorificării produselor agricole şi industriei alimentare în interesul consumatorului român.         

Solicit răspuns scris.

Cu mulțumiri,

Dumitru-Viorel Focșa,

Deputat circumscripția electorală 14 Constanța”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version