Cîțu vrea să-și asume răspunderea pentru legea consumatorului vulnerabil

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că dacă Parlamentul nu va aproba într-o săptămână legea consumatorului vulnerabil, va solicita în Biroul Politic Naţional al PNL să-şi asume guvernul răspunderea pentru această lege.

În perioada următoare trebuie să aprobăm legea consumatorului vulnerabil şi vă spun că dacă Parlamentul României nu o aprobă într-o săptămână, voi cere în Biroul Politic Naţional al PNL să pot să-mi asum eu răspunderea, de la Guvern, pentru această lege, pentru că văd că se tot ţin BPR-uri (Biroul Politic Reunit al Parlamentului – n.r.)  pe la 11 noaptea, 12 noaptea, dar niciodată nu se ţin pentru legea consumatorului vulnerabil, se ţin pentru altceva”, a afirmat Florin Cîţu, făcând aluzie la ședințele convocate pentru stabilirea calendarului pentru moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.

Florin Cîțu a spus luni că Guvernul are de aprobat și o ordonanţă care compensează o parte din facturile românilor.

Avem de aprobat OUG care compensează o parte din facturile românilor. Suntem încă în pandemie, avem de gestionat această pandemie. Cum să fii ministrul sănătăţii şi să pleci în mijlocul pandemiei? Cum să ai alte ministere şi să laşi ţara fără guvern în acest moment şi să te asociezi cu AUR?”, a spus Cîţu, referindu-se la retragerea miniştrilor USR PLUS din Guvern.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *