Spread the love

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a arătat miercuri că România a reușit să pareze acest șoc negativ mai bine decât ne așteptam și a punctat faptul că măsurile luate de minister au menținut echilibrul bugetar, chiar cu încasări mai mari față de anul trecut, când se înregistra o creștere economică. Ministrul Cîțu a precizat în cadrul unei intervenții la postul public de radio faptul că băncile i-au transmis că sunt conștiente că guvernul este responsabil, însă cu cât cresc cheltuielile mai mult cu atât se preconziează probleme în viitor.

„Vom avea cifrele pentru primul trimestru și am sentimentul că România a reușit să pareze acest șoc negativ mai bine decât ne așteptam. Au fost publicate cifrele pentru consum, pentru martie și au crescut față de anul trecut cam cu 8%. Am luat primele măsuri la începutul lunii martie, pe 16 martie intram în starea de urgență și măsurile pe care le-am luat au fost bune, am reușit să nu blocăm economia și să îi ținem pe oameni sănătoși. Vor fi puține țări în Europa cu rezultatele pe care le are România după primul trimestru, poate că una sau două. (…) Veniturile bugetare în aprilie – am încasat mai mult decât am încasat în 2019 pentru aprilie, dar situația nu este roz. Avem un deficit dublu… (…) Avem multe cheltuieli care trebuie reevaluate, pentru că este o presiune pe finanțare în România. Sunt costuri foarte mari în buget, doar anul acesta de exemplu pensiile se suplimentează cu 13 milioane lei. Companiile, băncile – care finanțează, ne pun o primă de risc, ne spun că da, suntem un guvern responsabil, dar în același timp cu cât cresc cheltuielile mai mult, cu atât probabilitatea să avem probleme în viitor e mai mare și atunci vrem să vedem responsabilitate. De aceea o să prezint guvernului și premierului câteva scenarii în care arăt și ce se poate face și care sunt riscurile aferente. Toată lumea trebuie să știe care sunt riscurile și decizia trebuie luată de minister. (…) Nu am oprit nici o investiție și la rectificarea bugetară tot ce a fost pentru investiții s-a menținut. Mai mult, am alocat suplimentar un miliard de lei pentru PNDL, acele facturi trebuie plătite și au fost până la sfârșitul lunii martie și am mai locat 135 milioane lei la Ministerul Transporturilor. Este prima rectificare pe care o știu eu care alocă mai mulți bani la Transporturi și la Sănătate. De fiecare dată rectificările tăiau”, a spus Florin Cîțu.

Ministrul a arătat că un aport benefic la încasările bugetare provin și de la digitalizarea sistemului public.

„O măsură care nu este foarte vizibilă – digitalizarea aparatului public. A dat rezultate imediate, informatizarea duce la colectare mai bună, ajută companiile să lucreze mai eficient cu statul și am reușit la jumătatea lunii aprilie să terminăm cu informatizarea și deja se văd rezultatele foarte bune. În aprilie am încasat mai bine ca anul trecut în aprilie, când era an de creștere economică, bineînțeles că nu îndeajuns pentru a susține cheltuielile mult mai mari din acest an. Situația nu este roz, dar acum avem o fundație solidă pentru care trebuie să pornim pentru restul anului”, a mai spus Cîțu.

Potrivit ministrului Finanțelor, vremea abordării crizei prin creșteri de taxe și impozite a trecut și că cea mai bună soluție este ca acestea să nu fie nici crescute, dar nici scăzute.

„Nu s-a schimbat nimic. Nu vom umbla la taxe și impozite. Pe de-o parte, dacă aș reduce taxe ar însemna un șoc permanent și vom avea probleme cu veniturile pe termen lung. Am avut facilități fiscale și am dat bonificații celor care își plătesc la timp impozitul pe profit și s-a văzut în aprilie. Am amânat mai multe declarații și plăți ale unor taxe până pe 30 iunie. Nu vom umbla la taxe în 2020 pentru că avem deja o problemă cu veniturile și nu ar fi sustenabil pe termen lung. Pe parte de creștere, iarăși nu o să facem acest lucru, pentru că ar fi sinucidere curată să crești taxe și impozite în perioadă de criză. Așa ceva nu se face, țările care fac așa ceva plătesc scump, cu perioade lungi de recesiune, cu revenire foarte târzie. Cel mai bun lucru pe care putem să-l facem este să continuăm programul de informatizare. Legarea casei de marcat, care începe peste o săptămână și efacturare vor aduce – estimez – minim 2% la veniturile bugetare”, a mai spus Florin Cîțu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *