Cîțu, videoconferință cu primarii de municipii: „Se dau bani pentru căldură, NU pentru amenzi și restanțe”

Premierul Florin Cîțu a avut luni o videoconferință cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România pentru identificarea unei soluții privind subvenția la gigacalorie. Cîțu a afirmat că, dincolo de găsirea unei modalități echitabile de acordare a banilor în această iarnă, dorește soluții pe termen mediu și lung, astfel încât anii următori municipiile să nu se mai găsească în aceeași situație. Referindu-se la situații precum cea de la Timișoara, premierul interimar a afirmat că guvernul nu va da bani pentru plata unor amenzi sau pentru plata restanțelor.

Este o situație specială. Indiferent de situația politică, trebuie să vevim cu soții. Aș vrea să avem o discuție transparentă despre nevoile clare. Aș vrea să împărțit aceste nevoi până la finalul anului și apoi pentru începutul anului, până în aprilie. Știu că este o situație excepțională, dar aș vrea să profităm de acestă situație și să discutăm un pic de un plan pe termen mediu și lung. Acum vom subvenționa o parte din gigacalorie cu bani de la buget, vedem sumele exacte. Aceasta nu este o soluție pe termen lung. Nu ajută dacă anul viitor vom fi în același loc. Și atunci să ne gândim cum putem să folosim resursele pentru investiții sau ce acte normative trebuie să treacă pentru ca în 2, 3 ani să nu mai există această situație. Cred că în această săptămână vom aloca o parte din sume. Sunt câteva zone unde mi se par sumele puțin mai mari. Am văzut la Timișoara, la Iași. Aș vrea să agreăm niște principii. Pentru ce facem această susținere? Pentru subvenția la gigacalorie, nu pentru amenzi, nu pentru plăți restante și așa mai departe. O facem pentru a vă ajuta să treceți prin această perioadă. Putem să discutăm cât să dăm pentru fiecare gospodărie, de exemplu, să fie echitabil. Vreau să agreăm principiile, pentru a nu avea discuții că la un UAT se duc mai mulți bani decât la altul”, a afirmat Cîțu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

2 comentarii la „Cîțu, videoconferință cu primarii de municipii: „Se dau bani pentru căldură, NU pentru amenzi și restanțe”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *