Cîțu, SALVAT de CCR și are „pârtie” spre Congresul PNL: Termen de judecată pentru moțiunea de cenzură stabilit la „Sfântul așteaptă”

Curtea Constituțională anunță că, în cazul cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvern și Parlament, s-a stabilit ca până la 15 septembrie părțile să își exprime punctul de vedere. Termenul pentru ședința de judecată se stabilește ulterior. Astfel, Florin Cîțu are toate șansele să fie în continuare premier și pe data de 25 septembrie, când este programat Congresul PNL.

Premierul Florin Cîţu a depus la Curtea Constituţională o sesizare cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură a USR PLUS şi AUR, în care se invocă o conduită „neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă”, întrucât moţiunea de cenzură ar fi fost iniţiată, depusă şi comunicată cu „încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie”.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *