Cîțu, Roman și Vîlceanu au PLECAT în timpul discursului lui Ciucă la Congresul PNL

Candidat la șefia PNL, Nicolae Ciucă, a ținut să-i mulțumească predecesorului său, Florin Cîțu, pentru tot ceea ce a făcut ca președinte al partidului. Chiar în timp ce Nicolae Ciucă îi mulțumea, Florin Cîțu a părăsit sala Congresului PNL. Alături de el au mai plecat și Dan Vîlceanu – fost ministru al Proiectelor Europene și Florin Roman.

„Aș vrea să îl salut pe Florin Cîțu, președinte al Senatului pentru tot ceea ce a făcut în calitate de președinte PNL și președinte al Senatului”, a spus Ciucă.

Fostul președinte al PNL, Florin Cîțu, susține că ar fi trebuit să se retragă în momentul în care liberalii au decis să facă alianță cu cei de la PSD. Cîțu a venit la Congresul PNL și a spus că va trage semnale de alarmă, asta pentru că situația economică este foarte grea.

„Am venit la un Congres al PNL, dar votul este secret. Niciodată nu voi susține populism, nu voi susține măsuri care fac rău românilor. Eu am lăsat o Românie cu indicatori macro foarte buni. Acum lucrurile nu merg foarte bine, dar vom vedea la final dacă colegii mei au avut dreptate să mă înlăture sau nu. Dacă situația se înrăutățește, înseamnă că este ceva greșit. PNL nu-și permite așa, experiențe, la fiecare câteva luni. Eu nu am fost de acord de la început cu alianța cu PSD, am avut un instinct, nu mi se părea soluția cea mai bună. Ar fi trebuit să mă retrag atunci (…) Știu că există un pachet de măsuri al celor de la PSD, dar trebuie să existe un pachet de măsuri și al PNL, pentru că deocamdată nu am văzut așa ceva. Eu sunt membru BEX și voi atrage atenția de fiecare dată când lucrurile nu merg bine. Noi trebuie să fim conștienți că toate măsurile pe care le luăm sunt pentru români. Situația s-a înrăutățit. În doar două luni de zile am depășit 50% datoria publică, în timp ce noi am păstrat mult sub acest procent într-o perioadă de criză”, a spus Florin Cîțu.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *