Cîțu: „Propunerile sunt să avem nunți, botezuri și concerte cu persoane vaccinate. Dacă s-ar putea, m-aș vaccina din nou”

Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri că sunt mai multe propuneri care vor fi discutate vineri, când va avea loc comitetul interministerial. În mare, ele se referă la organizarea de evenimente private și publice cu participarea persoanelor vaccinate. Totodată, în birourile în care toți angajații sunt vaccinați se va putea renunța la mască, de la 1 iunie, potrivit unei alte propuneri.

Există un mod de a motiva populația, fiecare țară are un mod de a motiva populația. Dacă Germania e ok să aibă beneficii pentru persoanele vaccinate cred că putem să fim și noi ok. Faptul că lumea se vaccinează, cred ca e normal din punctul meu de vedere, ca o parte din restricții să fie ridicate pentru cei care se vaccinează”, a spus premierul.

Florin Cîțu și-a exprimat încrederea că oamenii se vor vaccina și interesul pentru imunizare nu va scădea, deoarece toată lumea își dorește revenirea la normalitate.

Nu e nevoie să vină Guvernul să împingă lumea de la spate, această vaccinare e un bun public, avem doze, avem centre, începând din acest weekend ne putem vaccina fără programare doar cu buletinul și în centrele în care avem Moderna și Pfizer. Se deschide și maratonul vaccinării, nu e nicio scuză să nu ne vaccinăm“, a adăugat Cîțu.

Premierul a spus că va fi prezent la maratonul vaccinării din București, că va merge si la companii, și la centre, ca să ajute campania.

Dacă se putea, mă vaccinam din nou, dar nu se poate. Cel mai bun stimulent pentru a revigora vaccinarea este revenirea la normalitate, viața fără mască. Nu cred ca e nevoie de alte stimulente. Am oferit companiilor în România centre de vaccinare în companii va fi încă o propunere ca în birouri dacă toate persoanele sunt vaccinate să nu se mai poarte mască. Vom vedea ce spun cei de la MS, MAI. Cred că se poate face asta, de la 1 iunie. Cred că dorința de a reveni la normalitate e mare. Am discutat cu organizatorii de evenimente, au fost de acord că vor să le facă doar cu persoane vaccinate. Toată lumea ne-a prezentat evenimentul pilot din Spania unde au fost persoane vaccinate Asta e tendința. Vom participa la nunți, botezuri, când ne vom vaccina”, a explicat premierul care sunt propunerile care vor fi discutate vineri.

Premierul Florin Cîţu a afirmat miercuri că este important ca tot personalul din sistemul de învăţământ să fie vaccinat anti-COVID-19. Asta, deși nici măcar în sistemul medical nu s-au vaccinat decât în procent de sub 70% toți medicii și asistentele medicale. El a fost întrebat cu privire la declaraţia ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care ar vrea ca, după jumătatea lunii mai, toţi elevii să poată reveni fizic la şcoală, precizând că, după o analiză, speră să poată face această propunere oficial.

Nu am discutat cu domnul ministru care sunt condiţiile, dar acolo e discuţia între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei. Dar eu cred că e important să avem tot personalul din sistemul de învăţământ vaccinat, ca să reducem riscul de răspândire a virusului şi după aceea putem să discutăm”, a declarat premierul într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Şeful Executivului a anunţat că va participa la debutul maratonului de vaccinare din Bucureşti:

„Da, şi nu numai acolo. Voi fi la mai multe centre de vaccinare. Voi merge şi la companii care vor avea centre de vaccinare. Voi fi în perioada următoare la mai multe centre, pentru a ajuta campania. Dacă se putea, m-aş mai vaccina din nou, dar se pare că nu se poate“, a spus premierul.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *