Cîțu: „Preiau interimar ministerul Sănătății având în vedere refuzul domnului Barna. Interimatul, până când USR PLUS face o nominalizare”

Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri seară că a decis să preia interimatul după refuzul vicepremierului Dan Barna:

Dimineață am trimis președintelui decretul de numire interimară la Ministerul Sănătății a domnului Barna. Având în vedere refuzul domnului Barna am făcut o nouă propunere în persoana mea. Preiau ministerul Sănătății până când colegii de coaliție vor face o nouă prounere de ministru. Am avut deja o discuție în minister și mânie voi avea o discuție cu DSP-urile. Rămâne un obiectiv pentru noi să gestionăm această perioadă dificilă”, a anunțat, într-o scurtă conferință de presă la Palatul Victoria, premierul Florin Cîțu.

Aceasta a mai precizat că mâine a fost programată o ședință de guvern, în care ar trebui adopatate acte normative „extrem de importante”. Precizarea premierului vine în contextul în care miniștri USR PLUS ar putea refuza să participe la ședința de guvern. Vlad Voiculescu a fost demis miercuri dimineață din funcție.

Tot mâine vom avea o ședință de guvern. Sunt mai multe acte normative care trebuie adoptate, unele de la ministerul Sănătății, acte normative care nu pot fi amânate”, a mai spus Cîțu.

Surse politice susțin că premierul Cîțu va revoca și ordinul dat de fostul secretar de stat Andreea Moldovan care introducea criterii noi pentru carantinarea localităților.

Copreședintele Alianței USR PLUS și vicepremierul Dan Barna a anunțat miercuri, după ședința de criză din interiorul Alianței în urma demiterii ministrului Vlad Voiculescu, că cele două partide au decis să îi retragă sprijinul politic premierului Florin Cîțu. Barna a precizat că a refuzat să preia interimar ministerul Sănătății.

Imediat după conferința de presă a lui Cîțu, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 14 aprilie 2021, decretul de desemnare a lui Florin-Vasile Cîţu, prim-ministru, ca ministru al sănătății, interimar, anunță Administrația Prezidențială.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *