Cîțu: „Oamenii se vaccinează şi apoi primesc un voucher în valoare de 100 lei”

Coaliţia de guvernare a agreat, marţi, demararea proiectelor pilot privind vouchere acordate celor care se vaccinează, a anunţat, la finalul şedinţei, premierul Florin Cîţu. Anterior, Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, anunțase că se vor oferi bonuri de masă și, de asemenea, se caută posibilitățile tehnice pentru organizarea unor loterii la care să fie înscriși cei care deja s-au vaccinat.

Am fost de acord să începem proiectele pilot, să vedem cum vor funcţiona ele, cu vouchere în valoare de 100 de lei şi o loterie„, a precizat premierul.

Florin Cîțu a adăugat că programul privind voucherele va fi gestionat de Ministerul Sănătăţii, iar loteria va fi analizată în perioada următoare.

Vom vedea în funcţie de cum merg proiectele. În iarnă au mai fost astfel de programe, am alocat sume pentru medicii de familie, ştiţi foarte bine, acolo sumele n-au fost cheltuite. Atunci, propunerea mea în coaliţie a fost să pornim cu un program mai mic. Dacă sursele vor fi epuizate, vom aloca resurse mai multe. Aştept actul normativ, să fie aprobat în şedinţă de guvern. Cred că o să fie HG. Oamenii se vaccinează şi apoi primesc un voucher în valoare de 100 lei. Loteria încă nu ştim cum va funcţiona. Vor fi alocate resurse şi vom vedea care va fi schema, vom discuta cu experţii, cei care fac loterii. Ne vom uita la sistemul deja implementat de ANAF – loteria bonurilor fiscale – şi cred că de acolo ne vom inspira”, a explicat şeful Guvernului.

Întrebat care este impactul bugetar, el a arătat că este vorba de „50 de milioane pentru cele două proiecte”.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *