Cîțu: „NU susțin taxarea marilor companii, au susținut bugetul în pandemie!” Taxa ar lovi peste 330 de companii, printre care: Dacia, OMV Petrom, Lidl, Kaufland, Ford, Rompetrol, Dedeman şi Carrefour

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat ​că nu se justifică o taxă de solidaritate, chiar dacă UDMR și PSD o susțin. UDMR a avansat ideea instituirii unei „taxe de solidaritate” care să fie aplicată companiilor ce înregistrează o cifră de afaceri de peste o sută de milioane de euro pe an, iar PSD susține această propunere. Discuțiile pe această temă au fost reluate în Coaliție după învestirea noului Guvern.

„Din punctul meu de vedere, nu susțin astfel de taxări (suprataxare cu 1% din cifra de afaceri a marilor companii, n.red.). Bineînțeles că am susținut asta în coaliție (…) Așa pe hârtie pot să scriu multe. Ea nu se justifică în context economic, am avut economia închisă 2 luni, bugetul a fost susținute de astfel de companii. Nu-și are loc astfel de taxă. Ea este susținută de partenerii din coaliție, dacă și premierul este de acord.”, a declarat Florin Cîțu.

Amintim că preşedintele UDMR, Kelemen, Hunor, a avansat ideea instituirii unei „taxe de solidaritate” care să fie aplicată companiilor care înregistrează o cifră de afaceri de peste o sută de milioane de euro pe an, precizând că acest subiect nu se regăseşte în programul de guvernare, dar va fi discutat după instalarea Guvernului. Conforma acestuia, creşterile de pensii se vor face din bugetul de stat, taxe, impozite iar deficitul bugetar se va acoperi „şi din împrumuturi”

Kelemen nu a precizat nici cuantumul cu care vor fi impozitate pensiile mari, arătând doar că s-au purtat discuţiile pe acest subiect, iar elementele concrete vor fi stabilite ulterior.

La un moment dat s-a vorbit de o taxă de solidaritate. Noi am spus că taxă de solidaritate e ok, dar trebuie să vedem ce fel de solidaritate şi cine e solidar, fiindcă eu nu pot accepta ca persoanele care au un venit mic să fie solidare, când companiile mari nu sunt solidare şi am spus că, din punctul meu de vedere, ar însemna o taxă de solidaritate la acele companii care au o cifră de afaceri mai mare de o sută de milioane de euro pe an, ceea ce ar fi corect, pentru o perioadă scurtă sau mai lungă de timp. Este o posibilitate de a aduna nişte bani la bugetul de stat. După calculele noastre, undeva între 1,4-1,6 miliarde de euro pe an, şi de acolo se pot finanţa multe lucruri. Dar eu nu pot să fiu de acord că oamenii care au un venit de 2500, de 3000 de lei să fie solidari când există posibilitatea de a găsi alte surse. Asta a fost discuţia”, a declarat Kelemen Hunor sâmbătă seară, la finalul discuţiilor privind formarea unei coaliţii de guvernare.

Acesta a menţionat că prevederea nu va exista în programul de guvernare, dar că aceasta a fost propunerea UDMR care va fi discutată după instalarea guvernului.

Taxa de solidaritate”, gândită de noii guvernanţi pentru companiile cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro, ar lovi, dacă va fi şi introdusă, în peste 330 de companii, în frunte cu Automobile Dacia, OMV Petrom, Lidl, Kaufland, Ford România, Rompetrol, Dedeman, Carrefour, aflate pe primele poziţii ale ierarhiei, raportat la afacerile anuale actuale, relevă date analizate de Profit.ro.

În total, circa 330 de companii ar urma să achite taxa – dacă se menţin la actualul nivel – cu Dacia plătind, de exemplu, încă 37 milioane euro, iar OMV Petrom, încă 30 milioane euro la bugetul de stat, raportat la ultima cifră de afaceri. Statul ar încasa dintr-un foc peste 1 miliard de euro, de la toate companiile care ar depăşi borna cifrei de afaceri. Ideea unei astfel de taxe, denumită tot „de solidaritate„, a mai apărut în 2017, cu o guvernare PSD-ALDE, când ministrul de Finanţe de atunci, Ionuţ Mişa, avansa o taxă de 2%, dar la fondul de salarii. Ulterior, taxa proiectată a fost tăiată la 0,25%, prin intervenţia premierului Mihai Tudose, după care nu s-a mai vorbit decât de o contribuţie asigurătoare pentru muncă, de 2,25, c.

În primul an, luate prin surprindere de o astfel de măsură, firmele cu CA mai mare de 100 milioane euro vor plăti ceva. După aceea, veniturile din taxa de solidaritate vor fi egale cu virtual zero. Solidaritatea în economia naţională (catalaxie) are loc atunci când catalaxia nu este împiedicată să funcţioneze”, susţine consilierul guvernatorului BNR Lucian Croitoru.

Introducerea „taxei de solidaritate” pentru companiile cu cifra de afaceri mai mare de o sută de milioane de euro este discutată în coaliţiei, fiind susţinută de PSD şi de UDMR Liberalii nu doresc ca măsura să fie una permanentă.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.