Cîțu NU CEDEAZĂ: „Propunerea de premier este… președintele PNL!” Prima ceartă cu PSD: „NU cresc salariile bugetarilor!”

Premierul interimar Florin Cîțu anunță că nu se pune problema ca PNL să vină cu o altă propunere de premier în afară de președintele formațiunii. Deși spune că încă nu s-a discutat despre împărțirea funcțiilor în viitoarea coaliție, Cîțu spune că există un minister la care liberalii nici nu se gândesc să renunțe.
„În acest moment, PNL are de luat mai multe decizii. Propunerea de premier o face partidul și e președintele partidului. Desemnarea privind funcția a face președintele. Este crucial ca PNL să păstreze Ministerul Finanțelor. Modul în care am condus ministerul ne-a dus să reușim să convingem agențiile de rating să schimbe poziția României, am crescut încasările și nu am impus majorări de taxe„, a declarat Florin Cîțu.
Președintele PNL Florin Cîțu a spus luni că așteaptă decizia partidului în ceea ce priveste colaborarea cu PSD. De asemenea, liderul PNL a spus că partidul va avea propria propunere de premier.
„Să vedem ce spune partidul, toți președinții de filială, după aceea…PNL va face propria propunere de premier. Desemnarea o va face președintele României”, a spus Cîțu.
Liderul PNL și premier interimar, Florin Cîțu, susține că anvelopa salarială va rămâne la nivelul angajat în prezent, asta pentru că economia nu-și permite o creștere salarială pentru bugetari. În negocierile pentru formarea guvernului, una dintre condițiile impuse de PSD ar fi creșterea salariilor în sectorul bugetar.
„Noi vorbim despre anvelopa salarială și nu putem merge mai sus decât ne-am angajat. Sigur, fiecare minister, dacă s-ar organiza bine ar putea crește salariile, dar anvelopa salarială nu va crește dincolo de ceea ce am asumat.”, a spus Florin Cîțu.
PE ACELAȘI SUBIECT: