Cîțu l-a luat în vizor pe Câciu (Finanțe): „Nu ştie nici ce documente are, asta explică de ce avem dobânzi şi inflaţie mare…”

Fostul premier PNL Florin Cîţu a declarat luni că nu este de acord cu creşterea impozitării, iar majorarea impozitului pe venit, de la 10% la 15%, aşa cum se vehiculează, ar fi o măsură „total nepotrivită„, în condiţiile în care şi „cei de la PSD” au admis că munca este supraimpozitată.

Total nepotrivit (n.r. majorarea impozitului pe venit). Spunem că munca este supraimpozitată, PNL a venit cu acea măsură prin care voiam să reducem contribuţiile, i-am auzit şi pe cei de la PSD care spuneau că munca este supraimpozitată şi venim şi creştem impozitul pe venit, nu se poate aşa ceva. Eu nu sunt de acord cu creşterea impozitării. PNL a scăzut taxe, a colectat mai mult. Se poate face prin digitalizare, am demonstrat că e-facturare şi conectarea caselor de marcat aduc mai mulţi bani la buget, aşa vor face şi în viitor”, a precizat Cîţu, întrebat pe acest subiect.

În context, el a criticat PSD pentru declaraţiile pe care le fac liderii acestui partid şi după aceea le retractează.

Dumneavoastră (n.r. presa) tot spuneţi despre tot felul de declaraţii pe care le auziţi de la cei de la PSD. Mie mi se pare că trăim în două lumi paralele. Aruncă tot felul de informaţii în piaţă, după aceea le scot, iar vin cu ele, e ca şi cum ar avea un guvern fantomă, cu măsuri fantomă pe care le tot aruncă în piaţă, dar ele nu se întâmplă. Vorbesc de PSD, care tot aruncă lucruri, după aia le retrage, vine cu ele înapoi”, a conchis Cîţu.

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a criticat luni PSD şi Ministerul Finanţelor, reproşându-le „haosul total”, dobânzile mari şi inflaţia în creştere şi a afirmat că ministrul Finanţelor „nu ştie nici ce documente are” şi „înţelege greşit cifrele”.

„Am văzut câteva declaraţii şi asta explică de ce astăzi ne împrumutăm la astfel de dobânzi şi avem inflaţie mare. Ministrul de Finanţe nu ştie nici ce documente are pe acolo. În primul rând, în 2020 – 2021, împrumuturile pe care le-am luat atunci, niciunul dintre ele nu este scadent în 2022. Trebuie să fie foarte clar, nimic din ce se împrumută anul acesta Ministerul Finanţelor nu are legătură cu ce obligaţiuni au fost emise în 2020-2021. Are legătură cu ce s-a împrumutat domnul Sorin Grindeanu sau domnul Ciolacu, când erau ei în Guvern. De acolo, da, sunt bani şi pe care îi plăteşte astăzi, refinanţare. Mai mult, a înţeles greşit cifrele (…). Deci este un haos total şi asta explică clar de ce în România astăzi avem aceste dobânzi şi de ce avem inflaţie şi vom avea şi inflaţie mai mare şi dobânzi mai mari, cu PSD la Ministerul Finanţelor”, a susţinut Cîţu, întrebat pe această temă, potrivit AGERPRES.

El a lansat o provocare PSD, să lase Ministerul Finanţelor la PNL, iar „inflaţia şi dobânzile vor scădea”.

Există o provocare pe care o arunc celor de la PSD, dacă vor şi dacă le pasă de români, ar trebui să dea Ministerul Finanţelor celor de la PNL, orice membru PNL, şi veţi vedea că şi inflaţia şi dobânzile vor scădea”, a punctat Cîţu.

Cât priveşte importanţa sectorului privat în susţinerea salariilor şi pensiilor, Cîţu a spus că PSD „nu vrea să înţeleagă” că nu există bani în Guvern, bani ai statului, toate cheltuielile fiind susţinute de sectorul privat.

L-am văzut şi pe domnul ministru al Muncii, care spunea la fel, că banii nu sunt din buzunarul românilor, sunt de la Guvern. PSD nu a înţeles niciodată lucrurile astea sau nu vrea să înţeleagă. Nu există bani în Guvern. L-am văzut şi pe preşedintele Ciolacu, spunea: Mie, statul. Deci se referea la domnia sa, ca la stat. Nu există bani ai statului, singurii bani pe care îi avem în România şi prin care finanţăm bugetul de stat şi salarii şi contribuţii şi pensii şi cheltuieli vin din sectorul privat. Acolo se produc banii, se produce valoarea adăugată şi de acolo vin bani, îi taxăm pe oameni şi banii aceia ajung la buget şi atunci plătim şi salarii şi contribuţii ş.a.m.d. Asta explică de ce astăzi România are şi dobânzi de 8% şi inflaţie de aproape 15% şi de ce mergem în direcţia asta, pentru că oamenii nu înţeleg cum funcţionează economia de piaţă”, a concluzionat Cîţu.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.