Cîțu, chemat în Parlament pentru a da explicații cu privire la explozia preţurilor la gaze şi energie

Senatorul PSD Daniel Zamfir a informat că premierul Florin Cîţu a fost invitat luni, la ora 13,00, la audiere în Comisia parlamentară de anchetă pentru stabilirea cauzelor creşterii substanţiale a preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice. Zamfir, care este preşedintele acestei comisii de anchetă, a menţionat, în cadrul unei dezbateri online organizate de către DC News Media Group, că urmează să fie audiat şi ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Comisia de anchetă va începe cu audierea prim-ministrului Florin Cîţu. (…) Chiar vrem să ştim cum stau lucrurile, pentru că, după cum am auzit aici, lucrurile sunt, aşa, la nivel de analizăm să facem. Păi a nins în România. Ei analizează ce? Dacă se face compensare? Domnul Popescu spunea că face compensare, domnul Cîţu, care până mai ieri nega cu vehementă plafonarea, zicea ceva de genul că analizăm şi ne gândim. Păi ce să analizăm şi ce să mai gândim? Nu. Plafonarea trebuie făcută. Plafonarea pe o perioadă limitată, aşa cum am spus noi în proiectul ăla de lege, de şase luni de zile, trebuie făcută imediat pentru că românul va trebui să simtă cât mai repede această lege”, a spus senatorul.

El a adăugat că nu a văzut vreo acţiune sau vreun proiect de ordonanţă al Guvernului cu privire la compensarea preţurilor la gazele naturale şi energie electrică.

Din discuţie am înţeles că nu e o soluţie, pentru că tu compensezi de la bugetul statului, 18 bani, de exemplu, factura la kilowatt/oră, dar asta nu stopează în niciun fel creşterea preţurilor. Mai mult, face un lucru şi mai rău pentru economie, stimulează inflaţia. Păi noi, în loc să oprim creşterea preţurilor la energie şi gaze, secătuim bugetul statului să plătim o subvenţie care, la un moment dat, o să ajungă, din cauza acestor preţuri necontrolate, chiar nesemnificativă. Şi ce facem? Nu ne atingem deloc de profiturile absolut aberante ale producătorilor de energie? Păi ce, preţurile la energie electrică au crescut pentru că au crescut costurile de producţie? Nu. Ci, pur şi simplu, discutăm de o speculaţie financiară în zona certificatelor de emisie de dioxid de carbon”, a susţinut Daniel Zamfir.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *