Cîțu așteaptă USR PLUS la discuții, după ce își vor alege președintele: „Vom vedea care este rezultatul și după aceea discutăm…”

Premierul Florin Cîțu a declarat sâmbătă, în prima sa reacție după alegerea ca președinte al PNL, că de-acum înainte partidul va fi unul unit și își va canaliza toate resursele împotriva adversarului politic, pe care l-a nominalizat ca fiind PSD.

Dragi colegi, am spus de mai multe ori, acest vot mă onorează şi mă responsabilizează. În acelaşi timp,  trebuie să fiu sincer şi să vă spun că nu mă surprinde alegerea dummneavoastră, pentru că am spus din primul moment că echipa câştigătoare e singura soluţie pentru PNL. În acelaşi timp, vă promit că voi fi preşedintele liberalilor, indiferent pentru cine aţi votat astăzi. De astăzi suntem un partid unit şi vom folosi toate resursele împotriva adversarului nostru politic, PSD. Această nu a fost doar o campanie, a fost o mişcare care începe cu PNL şi care va schimba România în bine. Vă mulţumesc tuturor şi împreună construim România liberală. Mulţumesc”, a declarat Florin Cîțu imediat după alegerea sa ca președinte al liberalilor, sâmbătă, la Congresul PNL.

Mai este o zi și mâine, dar sunt încrezător. Aceasta e noua echipă a PNL”, a adăugat Cîțu, după ce și-a invitat pe scenă echipa care l-a susținut. „Aşa începe mişcarea liberală în România. Acum, bineînţeles, la treabă. Mai avem şi mâine o zi. Vă mulţumim tuturor”, a încheiat Florin Cîţu.

Florin Cîțu, noul președinte al PNL, afirmă că USR PLUS trebuie să se dezică de AUR și să se întoarcă la discuții pentru reluarea coaliției.

Orice negociere viitoare poate avea loc doar atunci când cei de la USR PLUS se vor așteza la masă. Și se vor așeza la masă doar atunci când vor scăpa de AUR și de PSD”, a declarat Cîțu.

Întrebat dacă Dacian Cioloș, cel care pare în acest moment favorit pentru președinția USR PLUS, este un partener de discuție mai flexibil decât Dan Barna, Cîțu a răspuns: „Noi, în PNL, nu le spun altora pe cine să aleagă și ce să facă. Noi avem treabă cu PNL, am ales președintele PNL, avem opțiunea de premier ferm, nu ne băgăm în opțiunea altor partide. Vom vedea care este rezultatul și după aceea discutăm. Eu nu știu, eu știu doar că discutam cu cei doi copreședinți ai USR-PLUS.”

Președintele ales al PNL, Florin Cîțu, nu a vrut să spună cine va ocupa funcția de președinte al Camerei Deputaților, după ce Ludovic Orban a anunțat că va demisiona.

Rămâne la PNL șefia Camerei Deputaților. Deocamdată să vedem majoritatea parlamentară, e nevoie de un vot să vedem majoritatea în Parlament. Deocamdată s-ar putea să fie cineva interimar”, a spus Cîțu.

Întrebat dacă Florin Roman este o varinată pentru președinția Camerei Deputaților, Cîțu nu a dar niciun răspuns. Surse liberale au declarat că Florin Roman este cel care își dorește cu adroare această funcție. După ce s-au anunțat rezultatele, Ludovic Orban a declarat că luni își va depune demisia de la șefia Camerei Deputaților.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

2 comentarii la „Cîțu așteaptă USR PLUS la discuții, după ce își vor alege președintele: „Vom vedea care este rezultatul și după aceea discutăm…”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *