Cîțu aruncă pisica în brațele USR: „NU înțeleg atitudinea lor! Ar trebui să avem guvern săptămâna viitoare…”

Florin Cîțu susține PNL vrea un Guvern minoritar. Fostul premier se plânge de faptul că cei de la USR nu ar vrea să evolueze și să treacă mai ușor prin criză.

Mandatul este clar: nu am avut un element nou, care să ne facă să ne întoarcem la partid pentru un nou mandat. E clar: guvern minoritar. E vorba de două partide care au viziuni diferite. Noi am făcut un pas, iar de partea cealaltă văd că nu e un progres. Nu înțeleg atitudinea lor”, a spus Florin Cîțu.

Negocierile de pe scena politică încă nu s-au finalizat, dar termenul constituțional de 10 zile avut la dispoziție de premierul desemnat Nicolae Ciucă va expira sâmbătă. În condițiile în care încă nu s-a ajuns la un acord politic, cei de la PNL vor să găsească o modalitate pentru a-i acorda un răgaz premierului desemnat. Un scenariu gândit la PNL este cel în care, sâmbătă, vor depune lista miniștrilor și programul de guvernare la Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, dar tot aici vor solicita o prelungire a calendarului, în așa fel încât Nicolae Ciucă să mai aibă câteva zile la dispoziție pentru a-și găsi sprijn parlamentar. Liberalii vor să evite scenariul în care Nicolae Ciucă depune mandatul, din cauza faptului că nu a întrunit o majoritate. PNL a convocat pentru vineri, de la ora 11.00, o ședință a Biroului Executiv și aici urmează să fie stabilită întreaga strategie.

Premierul demis Florin Cîțu a declarat, joi, că săptămâna viitoare România ar putea să aibă un Guvern definitiv. Cîțu a precizat că mandatul liberalilor nu a fost flexibilizat și că vineri, conducerea PNL ar trebui să se reunească în ședința Biroului Executiv și în cea a Biroului Politic Național.

Nu a fost făcută această propunere (un Guvern cu tehnocrați – n.r.). Eu nu știu dacă scenariul cu un guvern tehnocrat a fost discutat de domnul Ciucă. O să avem discuții azi în partid și o să vedem. Mâine (vineri – n.r.) ar trebui să avem și un Biroul Executiv (BEx) și un Biroul Politic Național (BPN).”, a spus Cîțu. 

Potrivit acestuia, lista de miniștri a noului guvern va fi definitivată sâmbătă.

Ar trebui să avem Guvern săptămâna viitoare”, a fost mesajul lui Florin Cîțu în fața jurnaliștilor.

Nu știu dacă o să am astăzi (joi – n.r.) o întâlnire cu președintele. Mandatul nostru nu s-a flexibilizat. E vorba de susținerea unui guvern minoritar. Eu revin la ce am propus când l-am propus pe domnul Ciucă. Mie îmi este clar acum că doar PNL înțelege prin ce trece România, celelalte partide doar fac declarații. PSD nu vrea să intre la guvernare, vrea să intre la guvernare, mai apoi vrea guvern de tehnocrați. (…)Mandatul este clar: nu am avut un element nou, care să ne facă să ne întoarcem la partid pentru un nou mandat. E clar: guvern minoritar. E vorba de două partide care au viziuni diferite. Noi am făcut un pas, iar de partea cealaltă văd că nu e un progres. Nu înțeleg atitudinea lor. USR a ieșit de la guvernare, acum vrea să revină, cine mai înțelege. (…)O să fie gata lista de miniștri până sâmbătă“, a declarat Cîțu.

Tactică de neînțeles a liderului PNL Florin Cîțu, care atacă și PSD și USR, ambele partide de al căror vot ar avea nevoie pentru ca partidul său să poată trece prin Parlament guvernul minoritar PNL – UDMR.

„Nu știu dacă o să am astăzi o întâlnire cu președintele. Mandatul nostru nu s-a flexibilizat, e vorba de susținerea unui guvern minoritar. Eu revin la ce am propus când l-am propus pe domnul Ciucă. PNL a arătat că înțelege prin ce trece România, a făcut o concesie. Cei de la PSD au spus clar că nu vor să vină la guvernare. Mie îmi este clar acum că doar PNL înțelege prin ce trece România, celelalte partide doar fac declarații. PSD nu vrea să intre la guvernare, vrea să intre la guvernare, mai apoi vrea guvern de tehnocrați. Eu văd mesaje negative legate de mine pe paginile USR. A ieșit de la guvernare, acum vrea să revină, cine mai înțelege. O să fie gata lista de miniștri până sâmbătă. „, a declarat Cîțu.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

2 comentarii la „Cîțu aruncă pisica în brațele USR: „NU înțeleg atitudinea lor! Ar trebui să avem guvern săptămâna viitoare…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *