Cîţu anunţă rectificare bugetară: Deficitul se menţine la 8,6%

Următoarea rectificare bugetară va avea loc în a doua săptămână din noiembrie, în condițiile în care Ministerul Finanțelor a primit nevoile ordonatorilor de credite, a anunțat luni ministrul Finanțelor Florin Cîțu. Ministrul spune că ținta este de menținere a deficitului bugetar anunțat la precedenta rectificare, de 8,6% din PIB, iar prioritățile vor fi sănătatea și investițiile. În context, Cîțu a anunțat că Finanțele nu iau în calcul, în scenariile cu care lucrează, un „lockdown” în economie.

Economia trebuie să funcționeze, așa vom avea surse de finanțare pentru proiecte”, a spus ministrul.

Cîțu spune că economia își va reveni din trimestrul al treilea al anului, fapt confirmat și de agențiile de rating Fitch și Moodys, care au menținut recent ratingurile României.

Ambele agenții spun că revenirea economiei este certă din trimestrul al treilea”, a mai spus ministrul.

Cîțu a mai precizat că statul s-a împrumutat mai ieftin în lunile septembrie și octombrie față de aceleași luni din anul trecut. În septembrie și octombnrie 2019 guvernul de atunci s-a împrumutat la o dobândă de 3,9%, în timp ce în prezent dobânzile au scăzut la 3,2%.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *