CIRC la Prefectură: Oamenii lui Horia Constantinescu de la CJPC au descoperit „hiba“ din turism: shawormeriștii nu au diplome de specialitate!

Până la deschiderea sezonului estival mai sunt 10 zile. Până atunci, autoritățile de pe litoral trebuie să pună ultimele detalii la punct, astfel încât „să nu ne mai ia vara pe nepregătite“. În această idee, în sala ovală a Prefecturii a fost organizată, vineri, 20 aprilie, o ședință de lucru cu primarii localităților cu activitate turistică și reprezentanții instituțiilor deconcentrate cu atribuții în verificarea pregătirii unităților de alimentație pentru un turism de calitate. Întâlnirea se anunța a fi un fiasco, în condițiile în care, atunci când a început ședința, în afara prefectului Ioan Albu, în sală se aflau doar câțiva șefi și reprezentanți ai deconcentratelor din Constanța, printre care directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Constanța, ec. Cristina-Mihaela Schipor, directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral, Hristu Uzun, Istvan Molnar, inspector de specialitate la Direcția Regională de Construcții Sud-Est și Ecaterina Scânteie, comisar în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa (CJPC), care l-a reprezentat pe șeful acestei instituții, Horia Constantinesu. Pe parcurs și-au făcut apariția, timid, și câțiva primari de pe litoral, edilul din Costinești, Traian Cristea, primarul din Techirghiol, Iulian Soceanu, și primarul din Limanu, Gheorghe-Daniel Georgescu.

CJPC îi caută pe agenții economici de pe litoral de diplome

Heirupismul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa din ultima vreme va atinge cote alarmante în perioada următoare. Cu o nonșalanță debordantă, reprezentantul CJPC a declarat, în cadrul întâlnirii, că toți angajații din alimentația publică vor fi controlați la diplome!

„Noi am demarat o campanie de consilierilor economici, care își desfășoară activitatea în unitățile de alimentație publică și cazările turistice, pentru a veni în sprijinul celor care nu cunosc toată legislația. De asemenea, dorim dacă se poate, în perioada următoare, după începerea sezonului estival, respectiv din 3 mai și până în 15 iunie când începe, practic, activitatea de turism în forță, să alcătuim echipe comune, de la fiecare instituție, și să mergem să vedem care sunt condițiile de desfășurare a activității…Ce ne interesează pe noi cel mai mult sunt unitățile de tip fast-food, pentru că, în rest, în restaurantele consacrate, oamenii sunt cu mult profesionalism, cunosc prevederile legale și încearcă să le respecte…Este important ca toată activitatea comercială să se desfășoare cu presonal care are cunoștințe de specialitate. Din păcate, toate unitățile de alimentație publică și cazare turistică, în perioada sezonului estival, au un aflux de personal necalificat. De aici apar probleme. Chiar dacă administratorul societății cunoaște toate reglementările în vigoare, împărtășește mai departe personalului din subordine tot ceea ce trebuie să facă, acesta, în necunoștință de cauză, greșește, neputând fi tras la răspundere directă…E obligatoriu ca orice angajat (din unitățile de pe litoaral, n.r.) să aibă o diplomă că a absolvit niște cursuri în domeniul de alimentație publică“, a spus Ecaterina Scânteie, comisar în cadrul CJPC. Cu alte cuvinte, reprezentantul lui Horia Constantinescu ne-a transmis cei care vând pe litoral, de la pachete turistice până la shaorme trebuie să aibă diplome că au absolvit cursuri de alimentație publică. „Trebuie să aibă aceste dilplome pentru că lucrează în alimentație publică“, a spus Ecaterina Scânteie..

Declarațiile reprezentantului CJPC au determinat-o pe Cristina Schipor, de la DSP, să o întrebe pe Scânteie dacă instituția condusă de Horia Constantinescu are competența de a-i controla pe oamenii care vând la tarabe dacă au cursuri de specialitate.

„În actele noastre normative se precizează faptul că fiecare agent economic trebuie să respecte toate actele în domeniul de desfășurare a activității și, ținând cont că în legislație se spune că activitatea trebuie să se desfășoare cu personal calificat, înțelegeți și dvs. ceea ce trebuie să facem noi“, i-a răspuns reprezentantul CJPC directorului executiv al Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța.

Practic, oamenii lui Horia Constantinescu ne transmit că cei care vând pe litoral shaworma sau înghețată pe băț trebuie să aibă diplome de specialitate?!? Dacă cei de la CJPC își vor pune planul în aplicare, practic, litoralul în această vară va rămâne fără vânzători și shawormari. Hai că am găsit hiba din turismul de litoral!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*