Spread the love

Indiferent cine s-a aflat la conducerea administrației locale din Mangalia în ultimul deceniu, aleșii locali și-au făcut timp mai mult pentru a se certa decât pentru a rezolva problemele orașului. Consilierul local al ALDE Nicolae Moroianu a început în primele zile ale acestei luni demersurile organizării unui referendum în care cetățenii orașului vor fi întrebați dacă vor ca primarul Cristian Radu (FOTO) să fie demis.

Moroianu face apel la toți cei care își iubesc orașul, indiferent dacă au sau nu o opțiune politică, dar care sunt „nemulțumiți de felul în care este condusă Mangalia de acest primar navetist, să pună umărul, să ne unim eforturile și să ne recâștigăm demnitatea și mândria pe care ne-au călcat-o în picioare“.

Strângerea de semnături pentru demiterea primarului Radu Cristian a început joi, 8 iunie, în fața Casei de Cultură din Mangalia.

Între timp, PNL Mangalia, susținător al primarului, anunță că „un fost primar încearcă să atragă locuitorii Mangaliei în jocuri politice murdare”, cu trimitere la Zanfir Iorguș, candidat independent anul trecut la primăria orașului, dar susținut de ALDE și PNȚCD.

„De mai bine de cinci ani, liniștea municipiului Mangalia este perturbată sistematic de un fost primar, care încearcă disperat să evadeze din cimitirul dinozaurilor politici, refuzând să priceapă că electoratul l-a respins categoric, la fiecare din ultimele trei scrutinuri locale și nu numai. După ce, timp de 12 ani, și-a împărțit, lui și acoliților săi, zeci de hectare de teren pe malul mării, în Curtea Spitalului şi Pădurea Comorova, acum vrea din nou să blocheze orașul, prin provocarea unei crize politice fără precedent în Mangalia, singurii care vor avea de suferit urmând să fie cetățenii orașului. În fruntea unei oaste politice de strânsură, cu ramificații transpartinice chiar și în Consiliul Local, fostul primar (actual latifundiar), care a lăsat oraşul în frig, pune la cale organizarea unui referendum local, un demers politic abject, pe care-l ascunde în spatele titulaturii de „inițiativă cetățenească”. Între 2012 și 2016, prin consilierii pe care-i controla, a blocat orice proiect de dezvoltare locală, arătând mereu cu degetul către primar. Acum vine cu noi tertipuri destinate aceluiași obiectiv declarat – blocarea orașului pentru satisfacerea propriilor interese politice și patrimoniale”, anunță, miercuri, organizația liberală de la Mangalia.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *