CIRC între USR-PLUS și PNL. Năsui s-a… RĂZGÂNDIT: „Am vorbit cu premierul, susţinem fără echivoc legea 5G”

Ministerul Economiei susţine fără echivoc Legea 5G trimisă în Parlament, iar notificarea transmisă de către minister a fost în urma unei comunicări cu Comisia Europeană, a declarat, joi, ministrul Economiei, Claudiu Năsui.

Am vorbit cu premierul, susţinem fără echivoc legea 5G trimisă de Guvern în Parlament. Am primit precizări din parte Comisiei pe acest subiect deoarece suntem punct naţional de contact cu comisia pentru Directiva 2015/1535. Fiind punct naţional de contact suntem obligaţi, dacă primim comunicări de la CE, să transmite mai departe instituţiilor relevante”, a subliniat Năsui.

Potrivit acestuia, Comisia Europeană a trimis ministerului precizări în care sublinia că România pregăteşte o lege pentru introducerea infrastructurii 5G, care dacă ar conţine reglementări de natură tehnică, potrivit Directivei 2015/1535, Comisia ar trebui notificată în privinţa lor.

În urma unei analize la nivelul guvernului conform căreia actul normativ nu se supune procedurii de notificare, procedura parlamentară de adoptare a legii poate merge mai departe. Trimiterea notificării de către Minister nu schimbă cu nimic susţinerea legislaţiei privind 5G în România. Este o chestiune tehnică de comunicare cu Comisia“, a explicat oficialul de la Economie.

Premierul Florin Cîţu s-a declarat surprins, joi, de informaţia privind o solicitare a ministrului Economiei, Claudiu Năsui, de amânare a dezbaterii în Parlament a proiectului de lege privind implementarea reţelelor 5G.

Mă surprinde o astfel de decizie, nu ştiam că a luat o astfel de decizie. Mesajul meu este ferm şi clar, (…) am aprobat un proiect de lege în Guvern şi l-am trimis şi în coaliţie, decizia a fost să treacă acest proiect de lege prin Parlament cât mai rapid. Nu am avut această discuţie cu ministrul Economiei, o să am, nu înţeleg de ce ar încerca să amâne un astfel de proiect foarte important pentru industria tehnologică din România“, a declarat Cîţu la Constanţa.

Potrivit unor informaţii apărute joi în spaţiul public, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a solicitat conducerii Senatului amânarea dezbaterii Legii privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G, pe motiv că nu ar fi fost respectaţi toţi paşii procedurali înainte de trimiterea proiectului în Parlament. Guvernul a aprobat, pe 15 aprilie, un proiect de lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *