Spread the love

S-ar putea scrie cărți despre legea insolvenței persoanelor fizice, proiect aflat în Parlament din 2010! După șase ani și îndelungi lupte pentru implementarea sau amânarea implementării, legea falimentului personal, nr. 151/2015, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 464 din 26 iunie 2015 și trebuia să intre în vigoare în 26 decembrie 2015. Termenul de aplicare a fost amânat de premierul Dacian Cioloș prin OUG 61/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 962 din 24 decembrie 2015, pentru data de 31 decembrie a.c.

Pe 4 octombrie, a intrat în plenul Camerei Deputaților, forul decizional, proiectul de lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii insolvenței persoanelor fizice.

Proiectul deputatului PSD Ana Birchall, cea care a reluat lupta pentru implementarea legii după mai multe eșecuri în ultimii ani, a fost adoptat cu 198 de voturi „pentru”.

CITEȘTE ȘI:

Parlamentul a ANULAT Ordonanța de Urgență a Guvernului care întârzia intrarea în vigoare a legii insolvenței persoanelor fizice

Între timp, pe picior de plecare, Dacian Cioloș a aprobat în şedinţa de joi prorogarea până la 1 august 2017 a intrării în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice!

„Amânarea cu încă şapte luni a intrării în vigoare a acestui act normativ s-a stabilit în condiţiile în care pentru aplicarea noilor reglementări este nevoie de un sistem complex: înfiinţarea a 42 de comisii de insolvenţă la nivel teritorial, a aparatului tehnic necesar şi adoptarea normelor de aplicare a legii. Pentru ca aceste noi structuri să poată funcţiona, trebuie alocate resurse umane şi financiare”, motivează Guvernul.

Unul dintre cei care s-au luptat pentru adoptarea acestei legi, deputatul constănțean Mircea Dobre (PSD), susține că ceea ce se întâmplă în prezent cu acest act normativ, dar și cu altele, este un haos.

„Noi avem o retrimitere în Parlament a legii în acest moment. Asta e ciudat… există OUG care ducea termenul la 31 decembrie 2016, a venit la noi, am abrogat termenul și l-am dus la 1 noiembrie 2016. S-a dus la președinte la promulgare, care a retrimis-o la Parlament! Deci, noi avem OUG care devine proiect de lege în momentul în care intră în Parlament, dar când a ajuns la președinte el a retrimis-o și premierul Dacian Cioloș a luat ordonanța și a amânat-o încă nouă luni! (…) N-am terminat cu bâlciul! Ei au luat niște decizii și apoi s-au contrazis… ca să tragem o concluzie la ceea ce s-a întâmplat în acest an, ca să fiu cu bun simț, a fost un Guvern care a cauzat sistemului public foarte multe probleme! Este inadmisibil! OK, a fost timp un an de zile, de ce n-au pregătit cele 42 de entități județene pentru ca legea să poată funcționa? Când s-a dat prima prorogare a fost din cauza asta, de ce nu le-au făcut? E aiurea ce au făcut… OUG își produce efectele, vine la noi în Parlament, pe procedură: Senat și Camera Deputaților și cred că abia în februarie va veni la noi. Mutăm termenul mai încoace, dar ei nu au făcut nici un pas pentru cele 42 de entități timp de 13 luni! Trebuie să facă Guvernul PSD asta… Nu au făcut un pas, au blocat tot”, a spus deputatul Mircea Dobre, pentru TOMIS NEWS.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *