Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a explicat că România nu are capacitatea administrativă de a atrage toate fondurile din PNRR și Fondul de Coeziune, asta pentru că ar trebui să atragem un miliard de euro în fiecare lună, ceea ce nu este posibil. De aceea, Ciolacu propune ca sistemul privat să se așeze la masă cu Guvernul pentru a decide ce fonduri se pot atrage.
„Nu trebuie să ne facem bugete şi să spunem că vom atrage toate sumele pe investiţii publice ale statului, pentru că nu vom reuşi acest lucru. România încă nu are capacitatea dministrativă de a atrage toatre aceste sume. În prezent România ar trebui să atragă în jur de un miliard de euro pe lună. Ar trebui gândită acea porţiune pe care statul nu o poate atrage în marea infrastructură, indiferent de cât ar modifica legile de achiziții şi ea trebuie redirecţionată către mediul privat”, a explicat Ciolacu.
El a continuat: „Vă dau un singur exemplu, vorbim de investiţiile din domeniul sanitar. Nu cred că statul român va avea capacitatea de a atrage toate fondurile pentru toate spitalele trecute în PNRR sau prin exerciţiile financiare”.
„Acolo trebuie statul român şi guvernul să se aşeze la masă cu mediul privat şi să dimensioneze ce sume pot fi atrase de către sistemul public de sănătate şi ce sume trebuie atrase către sistemul privat de sănătate”, a arătat Ciolacu.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că autoritățile centrale au descentralizat impozitarea locală și vor lăsa fiecare primărie să-și impună impozitul pe locuință, în funcție de o anumită grilă. Ciolacu a spus că în România nu mai este comunism și nu mai putem taxa la fel o locuință din centrul Bucureștiului cu una din centrul Hunedoarei.
„Sunt ferm convins, după anumite discuții, și nu vă ascund faptul că noi chiar dacă n-am avut acele celebre ședințe de coaliție, asta nu înseamnă că nu am discutat cu primul ministru, cu ministru de Finanțe. În acest moment, este prima dată de la Revoluție când bugetul va fi făcut pe program, este o premieră pentru România și un semn de maturitate. Nu am stabilit procentele pentru creșterile de pensii și salarii. La anul nu se mărește nicio taxă. Prin PNRR ne-am asumat eliminarea unor excepții. Nici anul acesta, cu toate modificările la Codul Fiscal nu s-au mărit taxele. Pentru că nu este gata digitalizarea ANAF am decis descentralizarea către autoritățile locale. Să nu uităm că avem cea mai mică taxare a proprietăților din Europa. Noi am permis autorităților locale să opteze, dacă vor crește taxele locale. Nu este totuna o locuință din centrul Bucureștiului cu una din centrul orașului Hunedoara. Trebuie să înțelegem că s-a dus comunismul, s-a dus din România! Nu mai putem impozita oamenii la fel, indiferent de locație. Trebuie să ținem cont de diferențe.”, a spus Marcel Ciolacu.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat joi, la evenimentul de lansare a versiunii în limba română a „Cartei Albe a IMM-urilor din România”, că, prin faptul că PSD se află în această coaliţie, schemele de sprijin pentru economie, populaţie şi companii, reprezintă 6% din PIB, de 3 ori mai mult decât în guvernările Orban şi Cîţu. El a mai arătat că liberalizarea a generat un jaf uriaş, cu costuri uriaşe pentru toţi, iar dacă am merge pe sloganuri de genul „trebuie să lasăm piaţa liberă să regleze singură lucrurile”, vom privi la o adevărată junglă în care cei mari şi puternici vor supravieţui, iar mulţi dintre cei mai mici vor dispărea.
„Am intrat la guvernare într-o situaţie complicată pentru România. Economia era pe marginea prăpastiei, aveam criză energetică, criză sanitară şi mari tensiuni sociale. În această situaţie, am gândit şi vom continua să gândim o abordare echilibrată pe motoarele mari de creştere economică numite Investiţii şi Consum. Investiţii mai mari înseamnă producţie mai mare – locuri de muncă mai multe – creştere economică”, a declarat preşedintele PSD.
El a arătat că „fructele creşterii economice trebuie redistribuite mai departe către oameni prin politici publice şi prin stimuli economici pentru companii”, iar „a proteja puterea de cumpărare a populaţiei prin indexări de venituri înseamnă a menţine un consum care să susţină în continuare mersul economiei”.
„Suntem încă într-o situaţie dificilă din punct de vedere economic si social. Cu atât mai mult în asemenea momente, statul trebuie să fie alături de investitorul privat. Dacă am merge pe sloganuri de genul “trebuie să lasăm piaţa liberă să regleze singură lucrurile”, mi-e teamă că vom privi la o adevărată junglă în care cei mari şi puternici vor supravieţui, iar mulţi dintre cei mai mici vor dispărea. Ar însemna să ne uităm la sute de mii de companii mici şi mijlocii care ar investi mai putin deoarece există incertitudine, scade cererea, cresc costurile… Nu putem face asta, iar PSD nu o să stea niciodată cu mâinile în sân aşteptând divina intervenţie a mecanismelor invizibile ale pieţei libere”, a precizat Ciolacu.
Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, „e suficient să ne uităm la ce s-a întămplat cu marea piaţă liberă din energie – liberalizarea a generat un jaf uriaş, cu costuri uriaşe pentru toţi!”.
„Noi considerăm că în asemenea momente trebuie să intervină statul. Şi de aceea am plafonat preţurile la gaze şi energie, atât pentru populaţie, cât şi pentru IMM-uri! În toate momentele de criză sau recesiune, din istoria îndepărtată şi până la Marea Criză din perioadă interbelică sau, mai recent, în criza din 2008-2012 şi în situaţia actuală, soluţia structurală este una singură: investiţiile publice. Investiţiile publice, investiţiile făcute de stat în infrastructură, dar şi în oameni şi companii româneşti, în capitalul uman al României”, a spus Marcel Ciolacu.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că există acel Fond de Modernizare din bani europeni, iar cei care trebuie să atragă banii sunt cei de la Ministerul Energiei. Ciolacu a arătat că în ultimii 3 ani nu s-a cheltuit niciun leu din cei 13 miliarde de euro disponibili.
„Prea puțină lume vorbește despre acel Fond de Modernizare, care trebuie accesat și cheltuit până în 2030. Este vorba despre 13 miliarde de euro, iar titular este Ministerul Energiei. În ultimii 3 ani nu am cheltuit niciun leu. Marii consumatori trebuie să aibă posibilitatea de accesa acel fond și să-și genereze energie proprie. Astfel, marii consumatori vor reduce mult facturile. Relația cu Uniunea Europeană este una corectă, deschisă, dar dacă tu te duci acolo și taci ca mortul, normal că nu obți nimic.”, a spus Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a apreciat că „viziunea PSD este legată de creşterea puternică a investiţiilor publice şi stimularea investiţiilor private prin Programele Guvernamentale şi Scheme de ajutor de stat, în valoare de peste 20 miliarde lei în 2022.”
„Am două cifre mari de comunicat pentru anul acesta: cu PSD în această coaliţie, schemele de sprijin pentru economie – populaţie şi companii – reprezintă 6% din PIB, de 3 ori mai mult decât în guvernările Orban şi Cîţu. Coaliţia PSD-PNL-UDMR a prins în buget, în acest an, 92 de miliarde lei pentru investiţii din buget, PNRR şi fonduri europene, mai mult cu 22 de miliarde de lei faţă de anul trecut (+30%). 92 miliarde lei este cea mai mare sumă alocată pentru investitii publice dupa Revolutie. Investiţiile publice au efecte de multiplicare în economie. Multiplicatorul cumulativ agregat al investiţiilor publice arată un coeficient de multiplicare între 1,5 şi 8. Adica la 1 leu investiţie publică se atrag efecte în economie de 1.5 lei pe termen scurt până la 8 lei la 5 ani de la finalizarea investiţiei, în funcţie de domeniu”, a arătat Ciolacu.
Ciolacu a menţionat că, „dacă avem în acest an o creştere economică de 4,6 – 4,8% – acestea sunt ultimele prognoze ale Băncii Mondiale şi FMI – totul se datorează susţinerii companiilor româneşti prin scheme de sprijin diversificate şi intensificărea investiţiilor publice”.
„Aceasta este calea corectă şi aşa ne propunem să facem în continuare. Vrem să vă sprijinim, pentru că doar susţinând companiile româneşti si menţinând la cote stabile consumul intern putem spera să trecem în 2023 la o etapă nouă de dezvoltare economică a ţării”, a arătat el.
Marcel Ciolacu a afirmat că vrea să dea 2 sau 3 cifre importante pentru anul viitor: „În 2023, mizăm pe o creştere economică de 3,7%, cifră estimată de Comisia Naţională de Prognoză (FMI prognozează 3,5-4%). Asta înseamnă un plus de circa 150 miliarde la PIB. Vrem să investim acelaşi procent din PIB în economie (6,5%-7% din PIB), iar asta înseamnă că vom obţine un plus de 10-11 miliarde lei pentru investiţii”, a spus el.
„Deci, mesajul meu este că această guvernare va continua în 2023 programele de sprijin pentru IMM-uri care produc în România; aţi văzut că avem şi ok-ul Comisiei Europene pentru acea schemă de 4 miliarde de euro. În plus, continuăm să protejăm IMM-urile prin preţ plafonat la curent şi gaze. Fiindcă noi vedem în companiile mici şi mijlocii din România, mai ales cele care produc bunuri şi servicii cu valoare adăugată mare, drept un motor al creşterii economice. Credinţa noastră, a celor din PSD, este că susţinând ţintit firme mici şi mijlocii din sectoare ecoomice vitale pentru România vom depăşi cu bine următoarele luni”, a completat Ciolacu.
Preşedintele PSD a arătat că „toate ideile bune care au ajuns la el, din partea IMM-urilor, prin Florin Jianu, sunt retransmise direct la grupurile de lucru pe politici publice din PSD şi se tranformă în măsuri economice sau soluţii legislative”.
„Asta cred eu că înseamnă un parteneriat corect cu companiile româneşti!”, a mai spus Ciolacu.
Parlamentul nu se grăbește cu OUG pe energie
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că Parlamentul nu se grăbește cu modificarea OUG pe energie și că e mai important ca legea să fie corectă și completă, decât să fie emisă rapid. Important este nu când e gata, ci ca modificările din Parlament să fie cele așteptate de români. Eu repet, nu intru pe formule de calcul și nu am văzut acest dialog. Ea este în aplicare. Sunt unele scăpări pe care le-am discutat și ni le-am asumat cu toții. Părerea mea este ca statul român trebuie să discute cu producătorii despre pierderi, a spus Ciolacu.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că școlile și grădinițele vor avea facturile compensate și vor plăti un preț plafonat la facturile pentru energie. Ciolacu a spus că i se pare o tâmpenie faptul că unii directori doresc să scurteze orele de curs pentru a face economie la energie.
„Școlile, grădinițele, liceele sunt prinse în acea schemă de ajutor cu 0,68. Nu mi se pare normal să modifici programul școlilor, este o tâmpenie! Ministrul Educației trebuie să fie foarte clar în acest sens și să spună că nu merge să revenim la ore online sau alte lucruri de genul acesta”, a spus Marcel Ciolacu, ulterior, la DC News Live.
„Știți care este cea mai proastă decizie? Când nu iei nicio decizie”
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat joi, cu privire la OUG privind plafonarea prețului la lemne, că statul trebuia să intervină în fața unui fenomen de speculă
„Sunt de acord că statul trebuia să intervină în fața unui fenomen de speculă, gestionând acest preț la lemne. (…) Este vreo penurie de lemn? Haideți să așteptăm să se aplice, totul este perfectibil. Știți care este cea mai proastă decizie? Când nu iei nicio decizie”, a spus Ciolacu.
Cât despre avertismentul celor de la UDMR, Ciolacu a răspuns: „Țin cont de avertizările pe care le primesc de la Dumnezeu, când merg la biserică”.
Executivul a aprobat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede plafonarea preţurilor la lemnele de foc.
„Preţul la lemnul de foc, tocătură provenită din lemn, rumeguş şi restul de lemn se stabileşte la 400 lei pe metrul cub, cu TVA inclus, respectiv la brichete, se stabileşte un preţ maxim de 1.500 de lei pe tonă, cu TVA inclus, şi la peleţi maxim 2.000 lei pe tonă, cu TVA inclus”, a explicat ministrul Mediului, care a adăugat că e o măsură necesară pentru sprijinirea cetăţenilor care folosesc lemnul ca resursă în gospodărie, pentru sezonul de iarnă.
„Astăzi (miercuri – n.r.) am aprobat această ordonanţă de urgenţă prin care preţul la lemnul de foc, tocătură provenită din lemn, rumeguş şi restul de lemn se stabileşte la 400 lei pe metrul cub, cu TVA inclus, respectiv la brichete, se stabileşte un preţ maxim de 1.500 de lei pe tonă, cu TVA inclus, şi la peleţi maxim 2.000 lei pe tonă, cu TVA inclus. Această măsură vine în sprijinul cetăţenilor afectaţi de creşterile de preţ de pe piaţa naţională. Aceste creşteri sunt generate de situaţia internaţională pe piaţa lemnului, iar creşteri similare se constată pe toate pieţele europene şi ne influenţează negativ şi războiul, pentru că am avut cantităţi uriaşe de lemn importate din Ucraina şi această incertitudine a afectat inclusiv piaţa naţională. Este nevoie de un asemenea demers în susţinerea cetăţenilor care pentru sezonul de iarnă folosesc lemnul ca resursă în gospodărie”, a declarat Tanczos Barna, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
