Președintele PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus colegilor din Consiliul Politic Național al PSD că ședința nu va fi precum cea de la PNL. Ciolacu face referire la ședința neoficială a PNL, de la Vila Lac, acolo unde liberalii au stat 6 ore și au avut instalații de bruiaj pentru a nu ieși în presă ceea ce s-a discutat.
„Noi stăm așezați și discutăm fără să ne fie frică de nmic. Avem ședințe liniștite și nu trebuie să stăm câte 6 ore cu bruiaj ca să venim cu soluții pentru români”, a spus Marcel Ciolacu.
După introducerea lui Marcel Ciolacu, în ședința PSD, miniștrii au început să își prezinte proiectele și planurile de guvernare. PSD își face strategia pentru momentul în care vor prelua guvernarea de la PNL, la rotativa din luna mai.
Telefoane bruiate la discuția din PNL despre relația tensionată cu PSD
Liderii organizațiilor județene din PNL au avut o ședință convocată în grabă, duminică seară, la Vila Lac din București, și au vorbit despre relația cu PSD și UDMR, dar și despre problemele primarilor, susțin surse liberale, care spun că întâlnirea a durat mai bine de cinci ore, timp în care telefoanele au fost bruiate. În cadrul ședinței de la Vila Lac a fost abordată și relația cu PSD, în contextul atacurilor lansate de social-democrați la adresa liberalilor, fiind puse în discuție protocolul coaliției de guvernare și rotația din mai. Deși președintele PNL, Nicolae Ciucă, ar fi fost mai degrabă în favoarea unui schimb mai amplu cu PSD, liderii liberali din teritoriu au înclinat să nu accepte nicio modificare a protocolului.
„Nu suntem de acord cu nicio înțelegere cu PSD în plus față de ce există deja în protocol”, a declarat un lider liberal pentru G4Media.
PSD sugerase că, după rotația de premier, anumite ministere vizate de schimbările prevăzute în protocol ar trebui să rămână cu același ministru la conducere. „Nu schimbi jucătorii care performează”, declara recent secretarul general al social-democraților, Paul Stănescu.
„Sunt nemulțumiri mari că PSD ne încalecă. PSD cere pe pagina oficială demisia de miniștri PNL, au început campania de racolat primarii, din păcate toată lumea e îngrijorată de situația de după rocadă. Dacă acum PSD se comportă așa, cum va fi după ce au și premierul?”, a declarat un lider PNL.
Nicolae Ciucă le-ar fi cerut liberalilor să nu îi atace pe liderii celorlalte partide din coaliție, în speță Marcel Ciolacu de la PSD și Kelemen Hunor de la UDMR. Pe de altă parte, liberalii au căzut de acord să înceapă atacurile la adresa AUR, având în vedere sondajele.
Liderii PNL au programate două ședințe și pentru ziua de luni – la ora 11 va începe Biroul Permanent Național, iar la 18 ar urma să aibă loc ședința grupurilor reunite din Camera Deputaților și Senat.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google