Ciolacu: „PSD depune MOȚIUNE DE CENZURĂ dacă nu îi sunt acceptate amendamentele la buget”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunţă că partidul va depune moţiune de cenzură în situaţia în care amendamentele depuse de social-democraţi la Legea Bugetului de stat nu vor fi adoptate la dezbaterile din Parlament. El cataloghează proiectul de buget propus de Guvern drept „o tâmpenie”.

Nu poţi să ai creştere economică când ai austeritate şi tai tot. Noi venim cu aceste amendamente poate în ultima clipă acest guvern îşi dă seama că proiectul de buget cu tăieri şi cu austeritate e o tâmpenie. (…) Categoric că depunem moţiune, dar am şi spus este prima moţiune simplă pe care am depus-o, şi deja am avut patru voturi în plus în afară de grupurile parlamentare PSD şi AUR. Este pentru prima oară. Eu nu-mi aduc aminte ca doar la două luni de la alegeri deja patru voturi să fie în plus faţă de ce avem ca opoziţie. Avem o sesiune parlamentară unde vom veni, categoric, cu o moţiune de cenzură”, a afimat Marcel Ciolacu.

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a anunţat că social-democraţii vor depune amendamente la Legea bugetului de stat pe mai multe domenii, de la sănătate la educaţie, de la agricultură la protecţia mediului şi la domeniul social. Grindeanu anunţă că, printre altele, social-democraţii vor propune alocarea de fonduri pentru centrele medicale locale pe care partidul le-a promis în campania electorală, majorarea sumei alocate cultelor dar şi acordarea unei sume de bani la naşterea fiecărui copil, în total fiind vorba de „câteva mii” de amendamente.

Printre amendamentele PSD la legea bugetului se numără:

  • Alocațiile cresc de la 1 Martie de la 214 lei și 300 lei pentru copiii între 2 și 18 ani și de la 427 de lei la 600 de lei
  • Vouchere de 400 de euro pentru nașterea fiecărui copil
  • Pensia minimă crește de la 1 martie de la 800 de lei la 984 de lei pentru vechime mai mică de 10 ani și crește de la 800 de lei la 1.107 lei pentru vechime mai mare de 10 ani.
  • Punctul de pensie crește de la 1.442 cât este în prezent la valoarea de 1.775 de lei de la 1 martie 2021 și la 1.875 de lei de la 1 septembrie 2021

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *