Ciolacu (PSD) a EXPLODAT: „NU sunt de acord cu căsătoriile între persoane de același sex, nici cu parteneriatele civile”

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, se declară un opozant al legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Liderul social-democrat afirmă că în acest moment este categoric şi împotriva parteneriatelor civile. Ciolacu a explicat, într-un interviu pentru G4media, de ce europarlamentarii PSD au votat, în majoritate, pentru rezoluţia Parlamentului European care apără minorităţile, inclusiv minorităţile sexuale.

Este o rezoluție care privește întreaga Europă. Nu este o lege care se impune în interiorul României. Vă repet, eu respect tradițiile și specificul României. România este o țară creștină și, mai explicit, eu nu sunt de acord cu căsătoriile între persoane de același sex„, a declarat Ciolacu.

Întrebat dacă este de acord cu parteneriatul civil, Ciolacu a răspuns:

„Vom vedea la timpul respectiv. Cred că așa cum este România în acest moment este suficient. În acest moment categoric nu (nu este de acord cu parteneriatul civil, n.r.).”

Cu referire la rezoluţia votată în Parlamentul European, Marcel Ciolacu a precizat că nu este vorba despre un document care să se aplice în dreptul intern.

În acel pachet erau toate minoritățile, da? Eu nu pot să le cer colegilor mei să voteze împotrivă la ceea ce s-a discutat în grupul socialist. Aceea a fost hotărârea, eu v-am spus ce hotărâre am eu în interiorul României. Acea decizie la Bruxelles nu a fost o directivă. Repet, ceea ce s-a votat la Bruxelles a fost o rezoluție generică. Nu a fost o directivă de aplicare pe teritoriul României.  Este normal să respectăm minoritățile și drepturile lor, dar asta nu înseamnă că mă obligi pe mine …sau anumite minorități să aibă drepturi mai multe decât…da? Sunt teme sociale, salariul minim european, egalitatea între bărbați și femei, natalitatea, sunt teme tot social-democrate„, a mai explicat Ciolacu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *